Vești PROASTE pentru români! Noul cancelar al Austriei vrea limitarea dreptului la muncă pentru est-europeni

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-10-2017

Actualizat: 16-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Partidul Popular (ÖVP, centru-dreapta), condus de Sebastian Kurz, se clasează pe primul loc, cu un scor cuprins între 30 şi 33% din voturi, în scrutinul parlamentar din Austria, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Sebastian Kurz, liderul Partidului Popular din Austria, are şanse mari să devină cancelar şi cel mai tânăr lider politic ales în Europa, în urma unui scrutin în care formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii s-a clasat pe poziţia a doua.

Legile Justiției, la mâna Coaliției: Ce vor decide liderii PSD și ALDE în privința propunerilor lui Tudorel Toader

Acest lucru înseamnă că Sebastian Kurz, la doar 31 de ani, va ajunge cancelarul Austriei și cel mai tânăr politician care devine lider al unui stat din Uniunea Europeană.

Acestea ar putea fi vești proaste pentru români, deoarece Kurz s-a pronunțat de mai multe ori pentru limitarea drepturilor est-europenilor la muncă în Austria.

De asemenea, „Sebastian Kurz nu susţine planurile franco-germane de reformă ale UE, iar ideile sale sunt aproape diametral opuse de cele ale lui Emmanuel Macron şi ale Angelei Merkel”, scrie jurnalistul Marius Ghilezan, pe Facebook.

În Austria sunt peste un milion de români.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri