Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veștile care îi vizează pe toți bugetarii și angajații de la privat: Ce se va întâmpla cu salariile

salariu

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, au discutat luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017 şi au prezentat o serie de modificări propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Executivul a solicitat partenerilor sociali, sindicate şi patronate, ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2017, urmând ca până la finalul mandatului, Guvernul să stabilească noul salariu minim.

Citește și: Noua MODĂ PORNO printre tinere: Cum au ajuns să se machieze / FOTO

Sursa citată precizează că premierul Cioloş a transmis partenerilor sociali că pentru anul viitor nivelul salariului minim pe economie va fi rezultatul negocierii dintre sindicate şi patronate, la fel ca în anii precedenţi.

Începând de anul viitor, nivelul salariului minim ar urma să fie stabilit printr-un mecanism de calcul la care lucrează în prezent un grup de experţi independenţi.

Citește și: SCANDAL în învățământ: Două ELEVE s-au rupt în BĂTAIE / VIDEO ȘOCANT

"Am venit la această întâlnire fără idei preconcepute. Suntem deschişi propunerilor partenerilor sociali şi suntem astăzi aici pentru a asculta opiniile dumneavoastră, dar şi pentru a continua să lucrăm împreună la un mecanism transparent care să asigure predictibilitate în evoluţia salariului minim", a declarat premierul Cioloş, conform comunicatului citat.

La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a precizat că pentru stabilirea salariului minim sunt necesari mai mulţi paşi, primul fiind centralizarea propunerilor făcute de confederaţiile sindicale şi de cele patronale, iar ulterior convocarea unui nou Consiliu Naţional Tripartit pentru a se ajunge la un consens.

Citește și: Britney Spears s-a DEZLĂNȚUIT: Cum arată și ce face într-un clip / VIDEO HOT

Potrivit ministrului, pentru a putea asigura predictibilitatea salariului minim pe economie, ministerul a transmis partenerilor sociali un studiu referitor la evoluţia nivelului salariului minim brut garantat în plată în România şi evaluarea impactului economic şi social al aplicării acestuia.

"Studiul realizat de Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale include analize şi evaluări privind efectele economice şi sociale potenţiale ale creşterii salariului minim brut garantat în plată. Studiul are caracter de documentare, neavând efecte în stabilirea salariului minim în 2017. Rezultatele studiului sunt utilizate, într-o a doua fază de cercetare, pentru elaborarea unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut garantat în plată, conform Recomandării specifice de ţară a Consiliului European din data de 8 iulie 2014 privind Programul naţional de reformă al României. Mecanismul de stabilire a salariului minim brut garantat în plată este elaborat de un grup de experţi independenţi, propuşi de partenerii sociali, şi va fi gata până la sfârşitul anului", se mai arată în comunicatul citat.

Citește și: ADEVĂRUL despre cât de PERICULOS este să gătești la microunde

Guvernul reaminteşte că salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat de la 500 lei în anul 2008 la 1.250 începând cu 1 mai 2016, iar ponderea acestuia în câştigul salarial mediu brut din România a crescut de la 29,8%, cât era în anul 2008, la 46,62% în anul 2016.

În privinţa proiectului de lege privind salarizarea unitară, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a precizat că pentru a asigura rezolvarea tuturor inechităţilor salariale din sistemul public este nevoie de alocarea a 19,5 miliarde de lei până în 2022.

Citește și: ALERTA! Specia umana poate disparea pana in 2100

Potrivit comunicatului Guvernului, creşterea medie a salariilor plătite din fonduri publice va fi de 37,3%, corelată cu creşterea economică prognozată, iar raportul dintre salariul minim şi cel maxim va fi redus la 1/13.

De asemenea, ministrul a anunţat că proiectul prevede că cel mai mare salariu va fi al preşedintelui, dar şi că salariul premierului va fi redus cu 300 de lei faţă de nivelul actual.

Citește și: Google îți spune 10 sfaturi despre cum să te protejezi pe internet

Totodată, proiectul prevede acordarea de sporuri pentru funcţii greu ocupabile în cuantum de 30%, cum ar fi medicii şi specialiştii din domeniul informatic, pentru a compensa situaţiile în care recrutarea de personal este dificilă. Documentul mai prevede acordarea de sporuri de performanţă în limita a 5% din buget.

"În privinţa proiectului legii salarizării unitare, vă cer să avem o abordare realistă astfel încât să rezolvăm problema inechităţilor din sistem şi să nu afectăm salariile aflate în plată", a afirmat Dacian Cioloş, conform comunicatului Executivului.

Citește și: STUDIU Vârsta la care femeile nasc primul copil le decide anii de viață

Proiectul de lege urmează să fie transmis partenerilor sociali în perspectiva consultărilor ce vor avea loc în comisia de dialog social de la Ministerul Muncii, mai informează Guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.