Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Venezuela: Procuratura a anunţat 25 de arestări după "atentatul" împotriva preşedintelui Maduro

twitter
atentat venezuela

Un număr de 25 de persoane suspectate că au participat ori au legături presupusul atac împotriva preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, au fost arestate până în prezent, a anunţat miercuri procuratura generală, transmite AFP.

"În total, 25 de persoane au fost deferite justiţiei până în prezent. Să ne amintim că sunt persoane care au fugit, unele în Columbia, altele în Peru şi altele în Statele Unite", a declarat în cursul unei conferinţe de presă procurorul general Tarek William Saab, considerat ca apropiat puterii.

Printre deţinuţi se află mai mulţi militari activi şi deputatul opoziţiei Juan Requesens.


Foto: (c) MIGUEL GUTIERREZ / EPA


Fără să amintească statutul ori gradul acestuia, Tarek William Saab a menţionat numele lui Hector Hernandez Da Costa care, potrivit expertei în probleme militare Rocio San Miguel, este un general al Gărzii naţionale, corp de armată având ca principală misiune menţinerea ordinii.

El este al doilea general reţinut în această afacere.

"Este o arestare care provoacă un impact puternic" în rândul armatei, a declarat Rocio San Miguel pentru AFP.

Presupusul atac cu ajutorul unor drone încărcate cu explozivi a avut loc la 4 august în cursul unei defilări militare la Caracas şi l-a vizat pe şeful statului, potrivit guvernului, care foloseşte termenul de "atentat".


Foto: (c) Xinhua


Alte 18 persoane sunt vizate de mandate de arestare şi notiţe roşii ale Interpol, a adăugat el. Aceasta ridică la 43 numărul persoanelor implicate.

Cereri de extrădare au fost depuse pe lângă Columbia, Statele Unite şi Peru. "Ne bazăm pe cooperarea lor", a subliniat procurorul general.

Figură a opoziţiei în exil în Columbia, Julio Borges se află pe această listă, ca şi fostul procuror general Luisa Ortega, care a fugit din ţară în august 2017 după destituire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.