Compania franceză Veolia a transmis miercuri că nu activează pe piața de salubritate din România și „declină orice posibilitate” de a furniza astfel de servicii, ca reacție după ce Robert Turcescu a vehiculat scenariul potrivit căruia se dorește eliminarea de piață a firmei Romprest pentru ca firma Veolia să se ocupe de gunoiul din Sectorul 1.
„Grupul Veolia, lider mondial în furnizarea de servicii esențiale de mediu, este prezent pe piața din România din anul 2000, oferind servicii de producție, alimentare cu apă și de canalizare (prin Apa Nova), precum și de energie termică (prin Veolia Energie). Veolia nu activează pe piața de salubritate din România și declină orice posibilitate de a furniza astfel de servicii pe piața locală. La finalizarea Fazei a II-a a proiectului Stației de epurare a apelor uzate de la Glina, Apa Nova, furnizorul de servicii de apă potabilă și de canalizare din București, va prelua în operare incineratorul de nămol, dezvoltând astfel singura activitate care poate fi asociată cu domeniul deșeurilor”, se arată într-un comunicat al companiei.
Comentează