Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veste bună pentru dascăli! Sindicate: ”De la anul, salariile vor crește!”

profesori

"Nu se știe în acest moment care este procentul, dar creșterea salarială este sigură. Se impune o reașezare odată cu creșterea salariului minim pe economie, iar în domeniul bugetar s-a produs o aplatizare a grilei. În momentul de față, sunt clase salariale care se întrepătrund una pe cealaltă și atunci se impune o reașezare a grilei salariale cu creșteri decente și corespunzătoare pentru toți colegii", a spus Marius Nistor.

Conform acestuia, principala prioritate a Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" este promovarea unei legi a Educației Naționale, la care se lucrează în prezent, care să țină cont de personalul angajat, care să fie acceptată de tot sistemul nu așa cum a fost până acum, o lege a educației asumată, nu impusă, care a generat probleme fără precedent în sistem.

"De asemenea, ne dorim foarte mult desființarea finanțării per capita pentru că, în prezent, aceasta nu face altceva decât să generalizeze sărăcia la nivelul unităților din învățământul preuniversitar, unde școlile se descurcă foarte greu de pe o zi pe alta.Tot în cadrul acestei întâlniri discutăm și situația personalului nedidactic și didactic auxiliar, modul în care vom acționa pentru creșterea salariilor. Avem câteva mii de posturi nedidactice blocate în continuare, iar fără acest personal școala nu poate funcționa", a mai afirmat președintele Federației Sindicatelor din Educație"Spiru Haret".

Întrebat dacă sistemul de învățământ se mai confruntă cu lipsă de personal, Marius Nistor a arătat că există o problemă serioasă, dacă se ia în calcul că o mare parte din personalul existent acum, bine pregătit, cu vocație în domeniu, este în prag de pensionare.

"Ne gândim cu groază la o situație care devine din ce în ce mai gravă. Meseria de dascăl nu este atractivă și atunci de unde vrem rezultate și performanță? Încercăm să conștientizăm societatea civilă să vină să se bată pentru educație, pentru un buget corespunzător alocat educației, nu pentru salariu. Trebuie să avem performanță, dar fără o finanțare corespunzătoare nu vom reuși", a explicat sursa citată.

Referitor la învățământul tehnic, Marius Nistor a precizat că va apărea o Ordonanță de Urgență care va reglementa mult mai bine situația școlilor profesionale. El consideră că este bine că la nivelul Ministerului Educației Naționale se pune în sfârșit mai mult accent pe această formă de pregătire a elevilor după ce, în ultimii 10 ani învățământul tehnic a fost neglijat, iar copiii s-au orientat mai mult spre liceele teoretice. Lipsa meseriașilor, dar și o implicare mai mare a agenților economici care sunt interesați să-și pregătească forța de muncă, face ca învățământul tehnic să aibă o altă abordare, și să fie relansat, a mai spus președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret".

sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.