Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veste bună pentru șoferi. Polițiștii ar putea fi obligați să reducă din viteza indicată de radar

jurnalmm.ro
radar pistol

Marja de eroare în cazul radarului a fost stabilită la 10 kilometri pe oră, respectiv 10% din viteza de peste 100 de kilometri la oră, printr-un proiect de lege care amendează legislația rutieră.

În cazul depășirii vitezei legale constatate prin radar, polițistul ar putea fi obligat să aplice în favoarea șoferului contravenient două marje de eroare, de 10 km/h, până la viteze de 100 km/h inclusiv, respectiv o marjă de 10%, la viteze de peste 100 km/h, conform unui amendament adus legislației, transmite profit.ro.

Autorii inițiativei arată că, în prezent, legislația privind măsurarea vitezei cu cinemometrul nu conferă claritatea și precizia necesare elaborării și aplicării normelor juridice.

„Acest fapt a condus atât la încărcarea la un nivel fără precedent a instanțelor de judecată cu soluționarea contestațiilor conducătorilor auto sancționati contravențional pentru depășirea vitezei, cât li la o practică judiciară diferită.

Practica judiciară este diferită în sensul în care, prin hotărârile pronunțate, unele instanțe de judecată au recunoscut existența marjelor de eroare ale cinemometrelor, iar altele nu au recunoscut existența acestora, ceea ce a condus în mod evident la discriminarea conducătorilor auto mai sus mentionați”, arată autorii amendamentului în expunerea de motive.

Pentru a intra în vigoare, modificarea trebuie adoptată de Parlament și promulgată

În Franța, legea definește erorile maxime admise care constituie marjele tehnice de scădere pentru obținerea vitezei selectate iar aceste erori maxime depind de tipul de radar folosit.

Pentru radare rutiere fixe de nouă generație, al căror unghi de măsurare este fix și precis la 1%, marja de eroare este de plus sau minus 3 km/h pentru viteze sub 100 km/h și plus sau minus 3% din viteză, pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.

Cum este în alte țări

Pentru radarele fixe mai vechi și pentru cele de bord plasate ocazional de forțele de ordine, marjele sunt de 5 km/h, respectiv de 5% peste 100 km/h. Pentru radarele de la bordul unui vehicul în mișcare, marjele de eroare recunoscute sunt de 7 km/h și 7% sau 10 km/h și 10% în funcție de generația echipamentului.

În Bulgaria, Germania, Olanda, Cehia, Ungaria, Lichtenstein, Luxemburg, Norvegia, Slovacia, Finlanda și Suedia, toleranțele admise sunt: - până la 100 km/h - 3 km/h pentru toate tipurile de radare - peste 100 km/h - 3% pentru toate tipurile de radare.

În Estonia, marja este de 4 km/h pentru toate tipurile de radare și pentru toate vitezele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.