Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veste IMENSĂ pentru agricultorii români: Cu ce se laudă un ministru al lui Mihai Tudose

tudose guvern

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, la Piteşti, că prin extinderea sistemului antigrindină, în acest în România s-a obţinut cea mai mare producţie de struguri din istorie, însă despre acest sistem s-a vorbit foarte puţin. "Un alt program a fost acela de a extinde sistemul de combatere a grindinei şi am avut ca termen de punere în funcţiune 15 aprilie, când au fost realizate 34 puncte de lansare care acoperă partea cea mai vulnerabilă a ţării din punct de vedere al fenomenelor extreme, înţelegând aici grindina, care anul acesta ne-a dat de furcă având zile în care am lansat aproape 100 de rachete pentru a preveni căderea ei. Folosind acest sistem, am putut duce în butoaiele de vin ale ţării cea mai mare producţie de struguri din istoria ţării. Lucrurile acestea sunt realizate şi sigur că va continua extinderea, având în vedere că până la sfârşitul lunii decembrie vom realiza încă 26 de puncte de lansare, asigurând astfel protejarea a 850.000 de hectare", a spus Daea, conform Agerpres.

Citește și: Televiziunile de știri au difuzat imagini cu Stela Popescu în sicriu- FOTO

Ministrul Agriculturii a afirmat că despre acest sistem s-a vorbit foarte puţin, însă este bine că a mers presa să îl vadă, că altfel întreba pe unde se dă cu aceste rachete. "Foarte puţin s-a vorbit despre asta. Bine că a venit presa să-l şi vadă că altminteri ne întreba pe unde dăm cu rachetele astea şi ce facem cu ele pe sus pe acolo, mai ales că cu câţiva ani în urmă se îmbrăcau oamenii în paparude ca să cheme ploaia să protejeze aceste zone", a mai spus ministrul Daea, la o dezbatere la care au participat câteva zeci de producători agricoli, reprezentanţi ai instituţiilor din domeniu, autorităţi publice. Ministrul Agriculturii a participat vineri, la Piteşti, la dezbaterea cu tema "Dezvoltarea economică, socială şi culturală a zonelor rurale din România" organizată de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Agro Propact, la care au mai fost prezenţi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.