Veste MARE de peste Prut, de Ziua Unirii Mici: În Republica Moldova s-a votat unirea cu România

Autor: Andrei Radu

Publicat: 24-01-2018

Actualizat: 24-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O localitate din nordul Republicii Moldova a votat o Declaraţie de unire cu România, semnatarii acesteia exprimându-şi bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi "adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”.

În documentul adoptat marţi 23 ianuarie de primarul comunei Parcova din raionul Edineţ, Marcel Snegur, şi de consilierii locali, transmis de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012", se arată că "în numele locuitorilor Moldovei răsăritene în general şi al cetăţenilor satelor Parcova şi Fântâna Albă în particular, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, Consiliul Local al comunei Parcova, raionul Edineţ, decide unirea cu Ţara-Mamă, România”, anunță News.ro.

Citește și: Simona Halep, ridicată ÎN SLĂVI în presa internațională, după ce a 'distrus-o' pe Pliskova: 'Maşina s-a pus în mişcare'

Semnatarii Declaraţiei îşi exprimă bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi "adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri