Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veste URIAȘĂ pentru Simona Halep după VICTORIA de la Madrid

captura youtube
Halep Madrid trofeu

Românca Simona Halep a revenit pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicității luni, grație unui salt de patru poziții datorat titlului cucerit sâmbătă la Madrid.

Angelique Kerber este din nou numărul unu mondial, urmată de americanca Serena Williams și de Karolina Pliskova (Cehia). Halep se află la 805 puncte de Pliskova și are un avans de peste 700 de puncte față de următoarea clasată, Dominika Cibulkova (Slovacia).

Irina Begu continuă coborârea în ierarhie și a ajuns pe 44 după ce a pierdut opt poziții, Monica Niculescu a urcat trei trepte și e pe 48, iar Sorana Cîrstea a reușit un salt spectaculos de 16 locuri, până pe 67.

La dublu, Monica Niculescu se menține pe 24, Raluca Olaru a urcat trei locuri și este pe 54, iar Simona Halep a reușit un salt remarcabil de 43 de locuri, ajungând pe 71, cea mai bună clasare din cariera sa la dublu.

Citește și: Microsoft, AVERTISMENT pentru GUVERNELE din întreaga lume

Halep a reuși să intre și în top 10, pe locul 8, în clasamentul WTA Race to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, anunță Agerpres.

Clasamentul WTA la simplu

1 (2). Angelique Kerber (Germania) 7.035 puncte

2 (1). Serena Williams (SUA) 6.110

3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 6.010

4 (8). Simona Halep 5.205

5 (5). Dominika Cibulkova (Slovacia) 4.480

6 (6). Johanna Konta (Marea Britanie) 4.330

7 (4). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 4.287

8 (9). Svetlana Kuznețova (Rusia) 4.260

9 (7). Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.195

10 (11). Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.915

........................................................................

44 (36). Irina-Camelia Begu 1.172

48 (51). Monica Niculescu 1.110

67 (83). Sorana Cîrstea 915

106 (105). Ana Bogdan 533

118 (121). Patricia Maria Țig 450

225 (223). Irina Bara 233

256 (250). Alexandra Cadanțu 194

291 (292). Cristina Dinu 155

298 (323). Elena-Gabriela Ruse 148 etc.

Citește și: ȘOC pe piața bancară: Mugur Isărescu se pregătește să spună 'ADIO' mandatului de guvernator la BNR

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 8.630 puncte

2 (2). Lucie Safarova (Cehia) 8.090

3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.250

4 (3). Elena Vesnina (Rusia) 7.160

5 (5). Kristina Mladenovic (Franța) 6.905

6 (6). Caroline Garcia (Franța) 6.302

7 (7). Sania Mirza (India) 5.810

8 (8). Martina Hingis (Elveția) 5.740

9 (9). Andrea Hlavackova (Cehia) 5.320

10 (11). Yung-Jan Chan (Taiwan) 5.150

............................................................

24 (24). Monica Niculescu 2.625

54 (57). Raluca Olaru 1.420

71 (114). Simona Halep 1.077

105 (115). Irina-Camelia Begu 727 etc.

Clasamentul WTA Race to Singapore

1. Karolina Pliskova (Cehia) 2.317

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.240

3. Johanna Konta (Marea Britanie) 2.140

4. Kristina Mladenovic (Franța) 2.121

5. Elina Svitolina (Ucraina) 1.945

6. Venus Williams (SUA) 1.937

7. Svetlana Kuznețova (Rusia) 1.710

8. Simona Halep 1.605

9. Elena Vesnina (Rusia) 1.468

10. Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 1.437 etc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.