Camera Deputaților a adoptat, miercuri, Legea prosumatorilor, lege inițiată de liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, care le permite românilor să compenseze energia produsă la o locuință cu facturile de la alte adrese, facilitând astfel accesul la energia verde și reducerea costurilor pentru gospodării și instituții publice.
Camera Deputaților a adoptat astăzi Legea prosumatorilor, un act normativ considerat esențial pentru dezvoltarea energiei verzi în România.
Inițiativa a fost susținută în plen de Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei
Inițiativa a fost susținută în plen de Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, care a anunțat public adoptarea proiectului și a subliniat importanța acestuia pentru cetățeni și comunități.
Prin această lege, românii care produc energie verde la o locuință vor putea compensa energia produsă în exces la alte adrese deținute de aceleași persoane, precum un apartament de bloc sau alte proprietăți. Practic, furnizorii vor putea reduce factura de la o locuință folosind energia produsă în altă parte, facilitând astfel un consum mai eficient și acces la surse regenerabile.
Sebastian Burduja a explicat că prosumatorii reprezintă „cei mai mari investitori în energie din ultimii cinci ani”. În prezent, România are aproximativ 250.000 de prosumatori, cu o putere instalată totală de aproape 3.000 MW, echivalentul a patru reactoare nucleare de la Cernavodă, chiar dacă producția de energie solară rămâne intermitentă.
Legea, reexaminată la cererea președintelui României
Legea reexaminată, la cererea preşedintelui României, aduce o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor, scrie financialintelligence.ro.
Conform Constituţiei, se menţionează în raport, preşedintele a retransmis Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea art. 319 alin. (10) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal Parlamentului României, în vederea reexaminării, cu luarea în considerare a mai multor aspecte.
Între acestea se află faptul că legea transmisă la promulgare aduce o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor prin realizarea distincţiei între prosumatorul persoană juridică şi prosumatorul persoană fizică. Modificările aduse vizează şi o serie de norme care reglementează activitatea acestora, precum creşterea limitei de putere instalată pentru care se poate solicita compensare cantitativă la 400 kW, introducerea în definiţia prosumatorului a posibilităţii de a stoca energia, de a vinde direct energia unui alt consumator racordat direct la instalaţia de producţie şi de a se compensa energia produsă în exces cu cea consumată la alt loc de consum, dacă este la acelaşi furnizor şi la acelaşi operator de distribuţie. Totodată, actul normativ dispune creşterea la 900 kW a limitei puterii instalate a centralei prosumatorului până la care acesta nu plăteşte dezechilibrele cauzate în reţea, precizează raportul.
Potrivit unui amendament, prin compensare cantitativă se înţelege procesul prin care furnizorul de energie electrică facturează lunar, în una sau mai multe facturi, după caz, emise prosumatorului care deţine centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum, conform reglementărilor ANRE, următoarele: cantitatea de energie electrică consumată din reţea de către prosumator înmulţită cu preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor şi prosumator, la care se adaugă tarifele şi taxele legal prevăzute; cantitatea de energie electrică produsă şi livrată de prosumator, cel mult egală cu cantitatea de energie electrică consumată prevăzută anterior, înmulţită cu preţul egal cu preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare, fără taxe şi tarife; cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în exces de prosumator, în perioada de facturare, înmulţită cu preţul egal cu preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare, fără taxe şi tarife.
Un alt amendament stabileşte că prin prosumator se înţelege clientul final care îşi desfăşoară activităţile în spaţiul propriu deţinut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu reţeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum şi care poate stoca şi vinde energie electrică produsă sau stocată furnizorului de energie electrică cu care acesta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice şi/sau consumatorilor racordaţi la barele centralei electrice.
Acelaşi amendament prevede că prosumatorul poate compensa cantitativ sau, după caz, regulariza financiar excedentul de energie electrică produs şi livrat la un loc de producere şi consum cu energia electrică consumată din reţea pentru alte locuri de consum şi/sau locuri de producere şi consum ale acestuia dacă serviciul de furnizare pentru locurile de consum şi/sau locurile de producere şi consum respective este prestat de acelaşi furnizor de energie electrică, precum şi dacă locurile de consum şi/sau locurile de producere şi consum sunt racordate la reţeaua electrică a aceluiaşi operator de distribuţie a energiei electrice, cu condiţia ca producerea de energie electrică să nu constituie activitatea sa comercială sau profesională primară.
Fostul ministru al Energiei, deputatul PNL Sebastian Burduja, a subliniat că este vorba despre un proiect extrem de important, în condiţiile în care aproape 250.000 de prosumatori din România sunt probabil cei mai importanţi investitori energetici din ultimii ani. “Înseamnă un sistem energetic al viitorului descentralizat, digitalizat şi decarbonizat. Proiectul permite prosumatorilor să-şi compenseze mai multe locuri de consum”, a spus el.
Deputatul USR Cezar Drăgoescu a afirmat că prosumatorii – oameni simpli, antreprenori, familii – sunt cei care au investit din propriul buzunar pentru o Românie cu independenţă energetică şi care să producă energie verde, energie curată. “Vorbim de peste 250.000 de români care au crezut în această energie verde, dar care s-au lovit de birocraţie, de întârzieri. Această lege vine să rezolve aceste probleme şi să le redea încrederea în stat”, a punctat deputatul.
Deputatul UDMR Bende Sandor a remarcat că proiectul a avut un drum destul de lung, dar acum prosumatorii români vor simţi că a meritat investiţia pe care au făcut-o în aceste panouri fotovoltaice.
În opinia deputatului PSD Adrian Câciu, această lege vine să repare ce nu se rezolvase demult – pune în ordine piaţa energiei, mai ales a energiei regenerabile, şi face dreptate pentru prosumatori. “Avem un număr important de prosumatori, dar trebuie să stocăm această energie pe care dumnealor o produc, energie pe care să o folosim în beneficiul economiei româneşti”, a spus social-democratul.
Comentează