Redresarea Europei în urma recesiunii cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) a fost uşor întârziată, dar ar trebui să accelereze de la jumătatea acestui an, a declarat duminică preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Pe fondul restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei, economia UE s-a contractat în trimestrul patru din 2020, iar analiştii se aşteaptă la un declin şi în primele trei luni din 2021, deoarece cea mai mare parte a sectorului serviciilor rămâne închis.
"Ne aşteptăm ca redresarea să accelereze de la mijlocul acestui an, chiar dacă incertitudinile persistă", a afirmat Lagarde într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Journal du Dimanche.
"Să fie clar: nu vom vedea o revenire a activităţii economice la nivelul de dinaintea pandemiei înainte de mijlocul lui 2022", a avertizat oficialul BCE, care a făcut apel la liderii UE să ratifice în final Fondul de redresare de 750 de miliarde de euro.
"Planul trebuie ratificat la timp în aşa fel încât Comisia Europeană să facă împrumuturile planificate din iunie şi apoi să distribuie fondurile", a spus Lagarde.
Oficialul nu a oferit informaţii privind politica monetară a BCE şi a reafirmat că încă pot fi majorate achiziţiile de active, dacă va fi necesar, dar ar putea fi de asemenea reduse, dacă se menţin actualele condiţii de pe piaţă.
La şedinţa din 21 ianuarie, Banca Centrală Europeană a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25%, respectiv minus 0,50%.
De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că vor continua să efectueze achiziţii în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro.
"Consiliul guvernatorilor va efectua achiziţii nete de active în cadrul PEPP cel puţin până la sfârşitul lunii martie 2022 şi, în orice caz, până când va considera că faza de criză a pandemiei de coronavirus a fost depăşită", se menţionează în comunicatul BCE.
Vești bune de la BCE - Se anunță o redresare accelerată a a economiei UE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
10

77
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
77

165
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
165

498
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
498

821
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
821

1.631
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.631

34
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
34

73
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
73

740
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
740

89
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
89

48
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
48

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.862
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.862
















Comentează