Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veşti bune pentru bucureşteni: Primăria Capitalei cumpără alte 22 de troleibuze noi, cu fonduri din PNRR

Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunţă marţi veşti bune pentru Bucureşti, şi anume faptul că Primăria Capitalei cumpără alte 22 de troleibuze noi, cu fonduri din PNRR, Acestea se vor adăuga celorlalte 100 care au fost deja cumpărate de Municipalitate, prin Fondul de Mediu. Cele 100 de troleibuze urmează să ajungă în Capitală anul viitor, mai spune viceprimarul.

”Veşti bune pentru Bucureşti: Cumpărăm alte 22 de troleibuze noi, cu fonduri din PNRR! Guvernul României şi-a făcut treaba: a pus la dispoziţia Bucureştiului peste 65 milioane de lei - fonduri din PNRR - pentru achiziţia de troleibuze. Executivul a semnat contractul de finanţare şi a demonstrat că este un partener pentru dezvoltarea şi modernizarea transportului public bucureştean”, anunţă viceprimarul pe Facebook.

Potrivit lui Bujduveanu, ”suma - 65.752.681,12 cu TVA - va fi utilizată de Primăria Capitalei pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi”.

”Contractul a ajuns, ASTĂZI, la Primărie şi urmează să fie semnat de Primarul General. Cele 22 de troleibuze se vor adăuga celorlalte 100 care au fost deja cumpărate de Municipalitate - tot cu sprijin financiar guvernamental, prin Fondul de Mediu. Cele 100 de troleibuze urmează să ajungă în Capitală anul viitor.

Stelian Bujduveanu precizează că Programul de modernizare a flotei transportului public din Bucureşti este o prioritate!

”Avem deja TRAMVAIE NOI - primele în ultimii 30 de ani - care fac legătura între Nordul şi Vestul Capitalei. Avem TICHET UNIC de călătorie, pentru toate mijloacele de transport public. Avem MIJLOACE DE PLATĂ ELECTRONICE în autobuze, troleibuze şi tramvaie. Avem finanţare pentru înfiinţarea de BENZI UNICE pentru autobuze şi troleibuze. Avem finanţare pentru modernizarea peroanelor şi staţiilor STB. Avem finanţare pentru modernizarea a peste 50 km de cale de rulare a tramvaielor. Modernizăm transportul public din Capitală! Creştem calitatea serviciilor publice! Cumpărăm vehicule de transport cu emisii 0 pentru Bucureşti!”, menţionează Bujduveanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.