Copiii cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, precum şi tinerii cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege vor primi 600 de lei alocaţie de stat, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, a decis, miercuri, Senatul, care a adoptat un amendament la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap.
ProiectuI de act normativ are ca obiect extinderea categoriilor de beneficiari ai alocaţiei de stat pentru copii prin includerea tinerilor cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează o formă de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, precum şi stabilirea unui nou cuantum al alocaţiei de stat pentru copii şi acordarea din oficiu a unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap.
Un alt amendament admis la proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 prevede acordarea alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani în cuantum de 243 de lei şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
Totodată, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi, conform proiectului de act normativ.
În cadrul Comisiei pentru familie a mai fost adoptat un amendament însuşit de plenul Senatului, potrivit căruia în tot cuprinsul OUG termenul "handicap" se înlocuieşte cu cel de "dizabilitate".
Proiectul privind aprobarea OUG nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Vești bune pentru copiii și tinerii cu dizabilități! Senatul a adoptat o OUG privind alocația de stat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

266
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
266

14
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
14

2.639
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.639

1.786
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.786

40
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
40

3.221
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.221

50
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
50

6.556
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.556

2.391
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.391

57
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
57

65
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
65

2.452
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.452

4.688
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.688
















Comentează