De peste o sută de ani, omenirea caută semne de viață inteligentă dincolo de Pământ, însă fără succes. Acum, o teorie radicală vine să zguduie convingerile de până acum: poate că metoda de căutare a fost greșită. Cercetătorii propun o strategie nouă, revoluționară, pornind de la o ipoteză simplă și fascinantă – dacă civilizațiile extraterestre se folosesc de tehnologii asemănătoare celor umane, acestea ar putea lăsa inevitabil urme vizibile și măsurabile.
Această abordare, detaliată într-o lucrare publicată în The Astrophysical Journal Letters, ar putea amplifica exponențial șansele noastre de detectare, ghidându-ne spre acele locuri unde inteligențe extraterestre ne-ar putea observa, chiar fără știrea noastră.
Problema principală a căutării inteligenței extraterestre, cunoscută sub acronimul SETI, rezidă într-o provocare matematică de o complexitate uimitoare: imensitatea spațiului de explorat.
Timp de decenii, programele SETI au scrutat cerul în toate direcțiile, sperând să capteze un semnal intenționat sau, poate, o scurgere accidentală de comunicații alien. Deși metodică, această strategie a fost adesea comparată cu încercarea de a găsi un ac într-un car de fân cosmic.
O logică inversată
Acum, echipa condusă de Pinchen Fan, student doctorand în astrofizică la Penn State, a ales să inverseze complet această logică.
În loc să presupunem că nu știm nimic despre extratereștri, acești cercetători au analizat propriile noastre obiceiuri de comunicare spațială pentru a anticipa ce ar putea face o ipotetică civilizație alienă.
Civilizația noastră generează constant semnale radio care pot fi detectate din spațiu, însă nu toate au aceeași anvergură sau regularitate.
Analiza s-a concentrat asupra Deep Space Network (DSN) a NASA, o rețea de antene gigantice esențială pentru menținerea contactului cu cele mai îndepărtate sonde ale noastre, de la misiunile marțiene la Telescopul Spațial James Webb.
Aceste comunicații reprezintă cele mai puternice și constante emisii radio ale umanității.
Spre deosebire de radarele meteorologice sau transmisiile televizate, care radiază în toate direcțiile, semnalele DSN sunt direcționale și persistente în timp, creând „fascicule” invizibile care traversează sistemul solar la intervale regulate.
O observație aparent banală
Inovația crucială a acestui studiu stă într-o observație aparent banală: semnalele noastre nu se opresc odată ajunse la destinație. Atunci când NASA comunică cu un rover marțian, de pildă, semnalul își continuă drumul mult dincolo de Planeta Roșie.
O civilizație situată în direcția potrivită ar putea intercepta astfel conversațiile noastre interplanetare fără ca noi să știm. Această realizare transformă fiecare aliniere planetară într-o ocazie de „spionaj” cosmic, scrie curiozitate.ro.
Când Pământul, Marte și o exoplanetă îndepărtată se găsesc pe aceeași linie, locuitorii de pe acea exoplanetă ar beneficia de o „fereastră de ascultare” privilegiată asupra activităților noastre spațiale.
Analiza statistică a ultimilor douăzeci de ani de comunicații spațiale dezvăluie cifre remarcabile. O inteligență extraterestră poziționată pentru a observa o aliniere Pământ-Marte ar avea o probabilitate de 77% de a intercepta transmisiile noastre.
Această probabilitate scade la 12% pentru alte alinieri planetare, dar rămâne de mii de ori superioară șanselor de detectare aleatorie. Aceste procente transformă radical ecuația căutării extraterestre.
În loc să căutăm pretutindeni, putem acum să țintim zone specifice din cosmos unde probabilitatea de detectare devine semnificativă statistic. Natura însăși pare să conspire în favoarea acestei strategii.
Sistemele planetare mature prezintă o caracteristică crucială: planetele lor orbitează, în general, într-un plan relativ îngust în jurul stelei lor.
Această configurație, observabilă și în propriul nostru sistem solar, face ca alinierile planetare să fie mult mai frecvente decât dacă orbitele ar fi orientate aleatoriu.
Această geometrie celestă previzibilă permite identificarea unor „ferestre de oportunitate” temporale în care anumite exoplanete se află în poziția ideală pentru a capta scurgerile noastre radio. Totuși, această strategie promițătoare se lovește de o limitare temporală esențială.
Civilizațiile tehnologice ar putea abandona rapid comunicațiile radio în favoarea unor tehnologii mult mai discrete, precum transmisiile laser. Acestea din urmă, fiind mult mai direcționale, generează practic zero scurgeri detectabile.
Dacă această ipoteză se confirmă, timpul devine o nouă problemă
Această tranziție tehnologică sugerează că „fereastra radio” a unei civilizații ar putea fi relativ scurtă la scară cosmică.
Dacă această ipoteză se confirmă, este posibil să dispunem de un timp limitat pentru a detecta semnale extraterestre înainte ca civilizațiile avansate să devină practic nedetectabile.
Viitorul vânătorii de extratereștri ar putea fi revoluționat de lansarea viitoare a Telescopului Spațial Nancy Grace Roman, capabil să detecteze sute de mii de exoplanete necunoscute.
Această abundență de noi lumi va extinde considerabil zona noastră potențială de căutare și va multiplica oportunitățile de alinieri planetare favorabile.
Pentru prima dată de la începutul căutărilor SETI, avem la dispoziție o strategie care transformă imensitatea cosmică într-un avantaj tactic, indicându-ne precis unde să ne îndreptăm telescoapele.
Comentează