Vicecancelarul Sigmar Gabriel va candida la postul de cancelar al Germaniei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-01-2017

Actualizat: 10-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul social-democraţilor germani, Sigmar Gabriel, va candida la postul de cancelar al Germaniei împotriva actualei titulare a acestui post, creştin-democrata Angela Merkel, la alegerile parlamentare din toamna acestui an, a relatat marţi cotidianul Bild, care citează surse din Partidul Social-Democrat german (SPD), potrivit DPA, citat Agerpres

Sigmar Gabriel a luat această decizie după discuţiile avute cu conducerea SPD şi în urma unei recomandări primite de la fostul cancelar Gerhard Schroeder, potrivit sursei citate.

SURSE - Se organizează rezistența din PSD: opoziție la Liviu Dragnea

Nu există o confirmare oficială din partea SPD. Într-o postare pe Twitter, liderii social-democraţi au calificat informaţia drept o simplă 'speculaţie'.

Se apropie EXECUȚIA sifoanelor DNA


Decizia oficială privind numele candidatului SPD la funcţia de cancelar al Germaniei va fi luată pe 29 ianuarie. 

Este de aşteptat ca Sigmar Gabriel să obţină un sprijin larg la nivelul formaţiunii sale în încercarea de a deveni şef al executivului de la Berlin, după ce luna trecută Martin Schulz, care timp de cinci ani a fost preşedintele Parlamentului European, a anunţat că nu intenţionează să candideze la funcţia de cancelar, conform Der Spiegel. 

Gabriel este vicecancelar în guvernul de coaliţie condus de Angela Merkel (Uniunea Creştin-Democrată).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri