Vicepreşedinte PDL: Nu avem voie să uităm că PNL a făcut parte din USL

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 06-06-2014

Actualizat: 06-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Alexandru.

Radu F. Alexandru pledează, în cadrul unui interviu acordat RFI, pentru "răbdare şi înţelegere" în discuţiile privind fuziunea PDL-PNL: "N-avem voie să credem că nu vor fi probleme locale. Au apărut anumite rezerve fie la nivel de organizaţie, fie la nivelul chiar unor lideri naţionali ai PNL-ului, care s-au exprimat într-un mod mai puţin constructiv. Au fost opinii care până la urmă au un firesc al lor. Nu avem voie nici noi să uităm şi nici să îi lăsăm pe alţii să creadă că am uitat şi că este uşor de trecut cu buretele peste faptul că doi ani de zile, doi ani şi mai bine, PNL-ul a făcut parte din USL şi relaţiile politice între PDL şi USL, implicit cu PNL-ul, au fost relaţii extrem de opozante şi extrem de ferme. Deci asta e o realitate pe care nu avem voie nici s-o uităm, nici s-o ignorăm şi nici s-o ascundem. Este normal că anumite răni, anumite traume, anumite amintiri nu foarte plăcute trebuie tratate ca atare, cu grijă, cu răbdare, cu înţelegere şi mers mai departe
".

Vicepreşedintele PDL crede că liberalii nu vor "recidiva" cu atacurile la adresa statului de drept, aşa cum s-a întâmplat în 2012: "Noi nu am avut un diferend cu PNL-ul ca parte a Guvernului Ponta, nu asta a fost problema. Problema care părea de incompatibilitate, problema care ne despărţea într-un mod categoric a fost anul 2012, dată la care s-a consumat ceea ce toată lumea a înregistrat ca o tentativă de lovitură de stat, în fapt atitudinea faţă de statul de drept, faţă de instituţiile cele mai reprezentative ale statului de drept (...). Nu avem absolut nici un motiv să ne gândim astăzi că PNL-ul, în viitoarea formulă de conducere, ar putea recidiva într-o asemenea atitudine".
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri