Vicepreşedintele Barcelonei a criticat pedeapsa minimă primită de Mbappe

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-04-2025 20:43

Actualizat: 16-04-2025 23:43

Article thumbnail

Sursă foto: transfermarkt.ro

Rafael Yuste, vicepreşedintele departamentului sportiv al clubului FC Barcelona, a criticat miercuri, la postul de radio RAC-1, faptul că atacantul francez Kylian Mbappe (Real Madrid) a primit doar o etapă de suspendare după agresiunea asupra unui jucător de la Alaves.

Suspendarea de o singură etapă acordată lui Kylian Mbappe după ce acesta a primit cartonaş roşu direct pentru un fault asupra unui jucător de la Alavés, face valuri la Barcelona, potrivit news.ro.

„Este absurd, acest fault ar fi putut provoca o accidentare gravă. Dacă acest lucru ar fi fost făcut de unul dintre jucătorii noştri, ceea ce nu se întâmplă pentru că nu sunt jucători duri, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Evident că nu s-a controlat. Este nedrept, este un exemplu prost pentru fotbal şi o ruşine”, a spus Rafael Yuste, vicepreşedintele departamentului sportiv al clubului FC Barcelona.

Arbitrul meciului a explicat în raportul său că Mbappd a încercat să joace mingea, în ciuda faultului său urât la Antonio Blanco. El se putea confrunta cu o suspendare de până la trei meciuri, dar va rata doar meciul de pe teren propriu împotriva lui Athletic Bilbao, de duminică, 20 aprilie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri