Vicepreședintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei salută anunțul lui Trump privind armistițiul în Fâșia Gaza

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 09-10-2025 11:04

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepreședintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Hussein al-Sheikh, a salutat joi anunțul președintelui american Donald Trump privind un armistițiu în Gaza, începutul retragerii israeliene și eliberarea ostaticilor și prizonierilor, potrivit mediafax.ro.

Vicepreședintele și vicepreședintele Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Hussein al-Sheikh, a salutat joi declarația președintelui SUA, Donald Trump, privind instituirea unui armistițiu în Fâșia Gaza.

Potrivit acestuia, înțelegerea include începutul retragerii trupelor israeliene, eliberarea ostaticilor și prizonierilor și permiterea accesului ajutorului umanitar în enclavă.

Al-Sheikh și-a exprimat speranța că acest pas va reprezenta începutul unui proces mai amplu de stabilitate și pace în regiune, în cadrul unei inițiative politice care să ducă la implementarea soluției celor două state.

Declarația a fost transmisă prin agenția oficială de presă palestiniană WAFA, care a precizat că liderul palestinian consideră armistițiul un moment esențial pentru relansarea negocierilor de pace și reducerea tensiunilor din regiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri