Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victimele accidentului de pe Autostrada A2 au fost transportate la spital

dragosasaftei.ro
SMURD IGSU DSU

Un număr de 17 victime au fost preluate de echipajele de ambulanță și duse la spital după carambolul în care au fost implicate peste 20 de mașini, produs pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia, informează Mediafax.

Potrivit ISU Constanța, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite.

Între victime sunt și trei copii.

Se pare că toate victimele sunt conștiente și cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.

Cel puțin 20 de mașini sunt implicate în accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Litoral.

Se pare că accidentul în lanț s-ar fi produs pe fondul vizibilității reduse, în zonă fiind ceață densă.

La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.