Perechea Victor Cornea/Denis Molcianov s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Genova (Italia)

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 05-09-2024

Actualizat: 05-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: digi24.ro

Perechea româno-ucraineană Victor Cornea/Denis Molcianov s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Genova (Italia), dotat cu premii totale de 148.625 de euro, după 6-4, 6-4 cu italienii Giovanni Fonio/Giovanni Oradini, informează AGERPRES.

Cornea şi Molcianov, favoriţii numărul patru, s-au impus după o oră şi 16 minute.

Cornea şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 1.750 de euro şi 25 de puncte ATP la dublu, urmând să joace în sferturi contra perechii italiene Julian Ocleppo/Andrea Pellegrino.

Într-un alt meci din primul tur, perechea româno-italiană Alexandru Jecan/Samuel Vincent Ruggeri a fost învinsă cu 6-3, 6-0 de cuplul italian Federico Bondioli/Gianluca Cadenasso.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri