Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Negrescu afirmă că vor fi create oportunităţi prin care voluntarii şi stagiarii pot sprijini preşedinţia României la Consiliul UE

Victor Negrescu

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat miercuri la ceremonia de închidere a programului-pilot "Voluntari ai Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene" şi le-a mulţumit personal celor 38 de voluntari care şi-au desfăşurat activitatea, în perioada aprilie - iunie, în cadrul direcţiilor Unităţii pentru pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE din Ministerul Afacerilor Externe, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, voluntarii s-au implicat activ la organizarea şi desfăşurarea evenimentelor din ciclul de "Consultări cetăţeneşti privind viitorul Uniunii Europene", precum şi a altor acţiuni de informare dedicate preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, organizate sub egida campaniei "Dialoguri Europene".

"Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene îşi propune să pună în prim-plan cetăţeanul, astfel încât fiecare român să simtă că acest proiect îi aparţine. În acest sens, mă bucur să constat că programul-pilot de voluntariat a reprezentat un succes, iar entuziasmul manifestat de participanţi a fost pe măsură. Voi rămâne fidel, în continuare, principiului de a le oferi tuturor celor interesaţi şansa de a participa şi de a contribui cu ideile lor la pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, iar în săptămânile ce urmează vom da startul înscrierilor pentru a coopta o nouă serie de voluntari, urmând ca ulterior să demarăm şi programul oficial de internship al mandatului pe care îl vom prelua la 1 ianuarie 2019", a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, citat în comunicat.

Vezi și: Varujan Pambuccian: 'La noi în grup 9 au votat, 8 nu. Eu n-am votat'

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a lansat la 1 aprilie programul-pilot "Voluntari ai Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", urmând ca activitatea de voluntariat dedicată mandatului pe care România îl va exercita în primul semestru al anului viitor să fie extinsă, ulterior, şi în cadrul altor ministere.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre UE la fiecare şase luni. În timpul exercitării preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.