Victor Negrescu, dezvăluiri după ședința de la Guvern pe tema PNRR: 'MIPE se transforma într-un super-minister'. Ce i-a solicitat premierului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 21-05-2021

Actualizat: 21-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: cursdeguvernare.ro

Am solicitat eliminarea „criteriului politic” din ordonanța de urgență care reglementează PNRR, relatează Victor Negrescu: „MIPE se transforma într-un super-minister iar partidul aflat la guvernare, în proprietarul PNRR”

„Am solicitat eliminarea „criteriului politic” din ordonanța de urgență care reglementează Planul Național de Redresare și Reziliență. Acesta a fost un punct central al discuțiilor de ieri de la Palatul Victoria în care împreună, Partidul Social Democrat și reprezentanții partenerilor sociali, am încercat să găsim soluții pentru România, pentru a accesa cele 29,2 miliarde de euro și a avea un mecanism de implementare transparent”, transmite Victor Negrescu.

Atenție la fast-food-uri: Probe recoltate la McDonalds, KFC, Subway dezvăluie prezența unor substanțe chimice nocive în ambalaje

Eurodeputatul PSD precizează că în recenta modificare adusă OUG-ului care setează PNRR a apărut avizul obligatoriu al Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe toate proiectele din plan.

„Fără criterii, fără proceduri, fără transparență. În speță, o primărie sau un minister ar trebui să se roage de cei de la MIPE pentru un aviz pentru a începe reformele și proiectele. MIPE ar putea emite astfel de avize inclusiv pentru proiectele care nu erau contractate sau semnate contracte de finanțare. Din nou fără proceduri sau termene. MIPE se transforma într-un super-minister iar partidul aflat la guvernare, în proprietarul PNRR. Nu este un atac la ministru, este doar una din zecile de propuneri coerente făcute ieri menite să ajute România pentru ca planul să nu fie respins de Comisie.
Susținem raportarea, informarea, coordonarea dar nu politizarea. #PNRR trebuie descentralizat. Sper ca executivul României să respecte promisiunea făcută ieri de a scoate acest criteriu. Pe lângă propunerile noastre alternative, sunt peste 80 de măsuri în PNRR unde autoritățile locale și partenerii sociali pot juca un rol în implementarea reformelor și unde putem să îmbunătățim dimensiunea socială și geografică. Doar prin dialog putem ajuta România”, conchide Negrescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri