Victor Negrescu, variantă de comisar european al României, face un pronostic: 'Doar Bulgaria a trimis două propuneri la Bruxelles'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: brookings.edu

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD), susținut pentru funcția de comisar european din partea României, a declarat vineri seară că va respecta decizia premierului Marcel Ciolacu oricare va fi aceasta, după ce președinta Comisiei Europene a cerut statelor membre să trimită câte două propuneri, un bărbat și o femeie, iar la București este „iminentă” propunerea Roxanei Mînzatu, pe lângă cea a lui Negrescu, pentru respectarea parității de gen. Negrescu este de părere că, totuși, România va proceda ca majoritatea statelor europene și va trimite la Bruxelles o singură propunere de comisar european.

„Avem azi o negociere între familiile europene și social-democrații vor să fie cât mai bine reprezentați la nivelul viitoarei Comisii Europene și au anunțat un sprijin public pentru persoana mea, poate chiar și pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Totodată, da, este o problemă de echilibru de gen în viitoarea Comisie Europeană. Din cele 25 de propuneri câte s-au făcut până în prezent, aproximativ 8 propuneri sunt doamne și nu corespunde unei promisiuni pe care Ursula von der Leyen a făcut-o atunci când a fost votată pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Deci discuția este despre echilibru de gen.

Pe zona de competență mă bucur că există un sprijin pentru persoana mea, însă decizia cu privire la repartizarea pe zona de gen este o decizie pe care trebuie să o ia premierul României în discuțiile pe care le poartă cu președinta Comisiei Europene.

Sunt într-o postură bună, însă decizia o va lua premierul. Eu voi respecta decizia, oricare va fi. Vom vedea dacă există această condiționare de gen și la finalul zilei va trebui să luăm o decizie, dacă putem sau nu să o respectăm”, a declarat Negrescu, la Antena 3.

Decizia lui Ciolacu

El s-a declarat convins că premierul Marcel Ciolacu știe ce are de făcut.

„În momentul de față nu există nicio propunere formală, nici de bărbat, nici de femeie. Cred că va exista o propunere. În momentul de față, din cele 25 de state care au formulat o propunere, doar un singur stat a trimis două propuneri, ne referim la Bulgaria, care au guvern de uniune națională și au trimis un reprezentant PPE o doamnă și un reprezentant mai de centru, un domn. Este singurul stat, celelalte state au mers pe o singură propunere. Eu cred că trebuie să primeze competența, influența la Bruxelles, și cred că premierul va lua decizia cea mai bună, sunt convins că știe ce are de făcut”, a precizat europarlamentarul PSD.

Variante de portofoliu

Întrebat ce portofoliu ar putea obține România în viitoarea Comisie Europeană, Negrescu a răspuns:

„Cred că putem să obținem funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, dar pentru asta trebuie ca toate forțele politice din România să sprijine acest demers. De asemenea, cred că putem să fim influenți pe zona economică, zona de buget în mod special, piață internă, dar de asemenea cred că putem avea un comisar care are impact pe zona regională, nu știu dacă el se va numi pe politica externă sau de extindere, dar și aici avem expertiză suficientă cât să propunem pe cineva care să ocupe această responsabilitate”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri