Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene este a fiecărui român şi nu trebuie politizată, a afirmat, joi, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
"Trebuie să ne asigurăm că nu politizăm această Preşedinţie. Această Preşedinţie nu este a unui ministru, nu este a unui Guvern, este a fiecărui român şi trebuie să fim capabili să reuşim să trecem peste interesele individuale sau politice, pentru a ne asigura că, în final, acest mandat este unul de succes", a declarat Victor Negrescu, într-o conferinţă de presă, la MAE, informează agerpres.ro.
El a precizat că temele de interes ale Preşedinţiei române la Consiliul UE au întrunit sprijinul tuturor forţelor politice din Parlament. "În jurul unor proiecte de mare anvergură, de interes naţional, reuşim să lucrăm cu toţii, împreună", a spus Negrescu.
Potrivit acestuia, pe perioada mandatului României se vor discuta direcţiile viitoare ale UE, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European şi va exista momentul ieşirii Marii Britanii din UE.
"Este probabil ca nu toate forţele politice, mai ales cele care luptă împotriva proiectului european, să îşi dorească ca viitorul Uniunii Europene să fie în continuare unul pozitiv (...) Este important pentru noi să lucrăm împreună, pentru că, în definitiv, beneficiile vor reveni României", a arătat Negrescu.
În opinia sa, este timpul pentru România "să acţioneze proactiv" şi să se angajeze în proiecte alături de ţările care vor să împingă înainte proiectul european.
"Un rezultat palpabil, concret şi pozitiv, zic eu, al mandatului meu a fost iniţierea unui format de lucru comun, alături de Franţa şi Germania. Deja, de câteva luni, miniştrii de afaceri europene din România, Franţa şi Germania au lucrat împreună şi au avut loc mai multe întâlniri clare, în care am discutat despre viitorul Uniunii Europene", a spus Negrescu.
El a mai spus că Preşedinţia României la Consiliul UE va fi centrată "pe cetăţean".
"Avem ca şi element central nevoia de coeziune (...), să avem o bună colaborare, un respect între statele membre, să nu existe un dublu standard, să nu mai existe acel sentiment că ar putea exista cetăţeni de diferite ranguri", a arătat Negrescu.
De asemenea, el a precizat că vor exista "patru piloni de acţiune", primul referindu-se la "o Europă a convergenţei", care vizează partea de creştere economică. "O să căutăm să vorbim foarte mult de importanţa strategilor macroregionale şi, în mod special, de importanţa Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării", a mai spus Negrescu.
A doua direcţie se referă la "o Europă a siguranţei". "Vom continua o serie de proiecte deja iniţiate de partenerii austrieci, dar vom vorbi despre nevoia unei mai bune colaborări între statele membre şi, mai ales, de plusvaloarea pe care o poate aduce România", a explicat Negrescu.
A treia direcţie - "Europa, actor global" - se referă la acţiunea externă a UE, la sprijinirea parcursului european al ţărilor din Balcanii de Vest şi la întărirea relaţiei cu ţările din Parteneriatul estic. "Dorim să vorbim (...) de parcursul european al Republicii Moldova, în măsura în care Republica Moldova va continua să tindă către această direcţie. Şi al patrulea element se referă la 'Europa valorilor comune', la nevoia de coeziune, de convergenţă, de respect şi, mai ales, căutăm să revigorăm (...) conceptul de demnitate umană", a mai afirmat Negrescu.
Totodată, el a precizat că România este "în grafic" privind pregătirea mandatului la Preşedinţia Consiliului UE.
"Avem definite evenimentele, (...) aproximativ 300 de evenimente găzduite de ţara noastră, 1.400 de reuniuni care vor avea loc la Bruxelles, Luxemburg, Strasbourg sau (...) în alte zone ale lumii", a mai arătat Negrescu.
Victor Negrescu: Preşedinţia României la Consiliul UE este a fiecărui român; trebuie să ne asigurăm că nu o politizăm
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.810
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.810

549
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
549

621
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
621

1.263
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.263

3.321
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.321

1.026
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.026

2.600
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.600

4.850
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.850

14.789
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.789

991
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
991

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.146
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.146

1.605
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.605
















Comentează