Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Negrescu: 'Vom colabora cu UNICEF pentru promovarea politicilor de protecție a drepturilor copiilor la nivel european'

Victor Negrescu

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut o întrevedere marți, 29 august 2017, cu reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, în cadrul căreia au fost discutate modalitățile prin care UNICEF poate sprijini Ministerul Afacerilor Externe în documentarea de bune practici și lecții învățate pe care România le poate împărtăși la nivel internațional.

Victor Negrescu a apreciat activitățile desfășurate de UNICEF în România și a subliniat importanța semnalului transmis de Guvernul român prin semnarea noului Program de Țară (2018-2022) în scopul continuării proiectelor de succes derulate până acum în cadrul acestuia. În acest context, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a reliefat importanța acordată la nivelul autorităților române prevenirii și combaterii violenței domestice, a violenței infantile sau a sărăciei în contextul necesității de a reduce disparitățile și de a duce la un efort conjugat în această privință în cadrul dimensiunii sociale a Uniunii Europene.

„Vom colabora cu UNICEF pentru promovarea politicilor de protecție a drepturilor copiilor la nivel european. Drepturile copiilor sunt drepturi ale omului, iar sărăcia în rândul copiilor trebuie combătută activ, prin măsuri concrete de integrare și reducere a decalajelor sociale“, a precizat Victor Negrescu.

În cadrul discuțiilor a fost abordat, de asemenea, subiectul cooperării la nivelul procesului de pregătire a Președinției Consiliului Uniunii Europene, ce va fi deținută de România în primul semestru al anului 2019. Astfel, ministrul delegat a salutat deschiderea și interesul reprezentaților UNICEF de a-și oferi sprijinul și expertiza pentru pregătirea agendei României în perioada exercitării acestui mandat.

„Apreciez oferta de sprijin pe care UNICEF dorește să ni-l ofere în procesul de pregătire, dar și de exercitare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, întărirea cooperării dintre guvern și organizațiile internaționale fiind, din acest punct de vedere, extrem de importantă. Contăm pe dialogul dintre UNICEF și autoritățile române cu responsabilități în domeniul educației, sănătății și protecției sociale a copiilor, în scopul aducerii propriei contribuții la procesul de reflecție asupra viitoarelor priorități tematice ale Președinției române a Consiliului Uniunii Europene“, a declarat Victor Negrescu.

UNICEF a fost creat în 1946 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a asigura copiilor hrană, îmbrăcăminte şi servicii de sănătate. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass-media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Guvernul României a aprobat recent continuarea activității desfășurate de UNICEF în România, prin semnarea unui nou Program de Țară pentru perioada 2018-2022. Printre prioritățile noului Parteneriat se numără sprijinirea accelerării reformelor în domeniul educației, sănătății și protecției sociale destinate asigurării accesului echitabil al tuturor copiilor, în special al celor vulnerabili și familiilor acestora, la servicii de calitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.