Victor Ponta, ATACAT DUR de Andrei Pleșu: Un personaj atât de nelalocul lui

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-07-2016

Actualizat: 01-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Andrei Pleşu a comentat, într-o declaraţie pentru agenţia de presă News.ro, decizia de plagiat pentru teza de doctorat a lui Victor Ponta, pe care CNATDCU şi-a asumat-o. Scriitorul Andrei Pleşu îşi mărturiseşte perplexitatea că un personaj ”atât de nelalocul lui” cum este Victor Ponta a jucat un rol în politica românească şi s-ar putea chiar să mai joace, în pofida unor dezonorante probe de inadecvare.

EXCLUSIV - Traian Băsescu, prima reacție la plagiatul lui Victor Ponta: Este PERICULOS!/VIDEO

S-a întâmplat un lucru normal, care trebuia să se rezolve prompt, prin procedurile academice curente, la vremea când s-a produs frauda. Faptul că a fost nevoie de atâta tapaj  pentru a se ajunge la o constatare de ordinul evidenţei arată că trăim, pe mai multe planuri, într-o dezordine cronică. Domnul Ponta a avut o ocazie în plus să se facă de râs cu declaraţii de tipul « Pe vremea mea nu se indicau sursele», ceea ce arată nivelul lui universitar şi intelectual. O ocazie să se facă de râs a avut şi comisia din 2012,  care s-a străduit împotriva argumentelor unor specialişti să îl scoată nevinovat. Cât despre reacţia de-acum a fostului prim-ministru, ea este în linia trivialităţii şi a confuziei morale şi mentale cu care domnia sa ne-a obişnuit. Ideea că profesioniştii care îţi dovedesc furtul sunt «politruci»  este de natură să mă lase – a câta oară? – perplex că  un personaj atât de nelalocul lui a putut să joace un rol în politica românească şi s-ar putea să mai joace”, a spus Andrei Pleşu.

Mircea Badea, REACȚIE DURĂ după ieșirea lui Cioloș în Delta Văcăreşti

Surprizele noii legi a salarizării bugetare: Sporurile, incluse în salariul de bază

Mugur Isărescu, supărat pe jurnaliști: Creăm probleme fără să ne doară capul

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri