Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Ponta își mărește echipa - După UNPR și PNL, directorul Oficiului Registrul Comerţului Suceava alege Pro România

Pro Romania
Pro Romania sigla

Directorul Oficiului Registrul Comerţului Suceava, Cătălina Vartic, s-a înscris în Pro România, decizia sa fiind anunţată într-o conferinţă de presă desfăşurată, vineri, la sediul filialei sucevene a formaţiunii politice. 

Vartic a spus că a luat această decizie deoarece nu se mai simte reprezentată de partidele mari din Suceava şi din România. 

''Am 44 de ani, sunt din Suceava, sunt născută, crescută şi educată în Suceava. Mi-am făcut studiile la timp şi le-am făcut la zi, în şcoli foarte bune din Suceava şi Iaşi. Am ceva experienţă de viaţă şi ceva experienţă în politica din Suceava. În momentul de faţă, nu mă simt reprezentată de partidele politice mari din Suceava şi din România. Cred că a trecut timpul discuţiilor la o cafea, a comentariilor între prieteni şi cred că e nevoie de implicare şi de asumare (...) Cum se putea, mai bine la 100 de ani de la Marea Unire, la 160 de ani de la Mica Unire, decât să fiu Pro România (...) Sunt mamă a trei copii, care se uită la mine şi aşteaptă ceva de la mine şi eu trebuie să le arăt că există speranţă, chiar şi atunci când toată lumea crede că nu se mai poate (...) Cred că pot face o schimbare în Suceava, pentru că şi eu şi Cătălin facem parte din generaţia tânără de politicieni, care ştiu că se poată face politică şi în mod curat şi cinstit", a spus Vartic, conform agerpres.ro.

Gafele și bâlbele miniștrilor din Parlamentul European nu rămân netaxate. Premierul Dăncilă, somat să-i demită astăzi de urgență


Totodată, liderul judeţean al partidului, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a spus că echipa a devenit mai puternică şi se consolidează odată cu venirea lui Vartic. 

''Mulţumesc Cătălinei Vartic pentru că s-a alăturat echipei Pro România. Încet-încet, mai repede decât cred unii, echipa noastră face paşi importanţi. Ne consolidăm, ne constituim în mai multe dimensiuni, şi profesionale şi politice. Vreau să spun că avem nevoie foarte mare de oameni profesionişti, aşa cum este Cătălina Vartic (...), oameni care vin din zone profesionale extrem de bine ancorate în realitate, pentru că, din păcate, vedem şi noi, măcar la nivel de Guvern, dar şi administraţia locală, sunt foarte mulţi care fac politică după ureche. De la miniştri, chiar mai sus de miniştri, chiar şi în Parlament, chiar şi la autorităţi, nu sunt întotdeauna foarte mulţi profesionişti şi eu cred că e momentul să ne permitem să vină lângă noi oameni care au un cuvânt de spus, oameni care au curajul să spună direct despre ce e vorba (...) Îmi doresc în Pro România un spaţiu de dialog, un spaţiu în care oamenii să poată să vorbească liberi, să vină cu idei şi, în final, să putem găsi politici publice", a spus Nechifor. 

Cătălina Vartic a fost preşedinte al UNPR Suceava până în februarie 2016, când s-a înscris în PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.