Victor Ponta: În ianuarie, ANAF a avut încasări de 6,5% peste plan

Autor: Robert Malenkov, Redactor

Publicat: 05-02-2014

Actualizat: 05-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Una din cele trei măsuri pe care trebuie să le implementăm de la 1 aprilie, programul de ajutor de stat pentru acoperirea a jumătate din costurile salariale pentru cei care creează peste 20 de locuri noi de muncă, cred că e un lucru important şi bun şi, de asemenea, în discuţiile cu partenerii internaţionali, până la vizita din aprilie, trebuie să stabilim metodologia şi implicaţiile aplicări scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, lucrurile se pot face”, a declarat Ponta.


”În sfârşit avem veşti bune de la ANAF, domnul ministru, înţeleg că aveţi încasări 6,5% peste planul de încasări şi 13,2% faţă de luna ianuarie a anului 2013. Să dea Dumnezeu să ţinem acest ritm, ca să putem să punem în aplicare toate proiectele pe care le-am propus", a spus primul ministru.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri