Victor Ponta o critică pe Oana Țoiu pentru că nu a avut nicio reacție după asasinarea activistului politic Charlie Kirk. Fostul premier spune că un asemenea gest ar fi fost apreciat de administrația de la Washington, știindu-se că bărbatul era un apropiat al familiei Trump. Fostul premier l-a cunoscut și el în trecut, atunci când i-a acordat un interviu în care s-a discutat despre anularea alegerilor din țara noastră.
„Eu nu pot să înțeleg niciun om care se bucură de moartea altuia. Poți să nu fii de acord, nici eu nu sunt de acord. L-am ascultat mai mult decât cei mai mulți dintre români. Cu unele eram de acord, cu altele nu. Sunt oameni pe care îi detest, nu sunt de acord cu ei, dar soluția într-o societate normală nu este să îi împuști, trebuie să îi asculți, să ai argumente mai bune și atât, nu să te bucuri”, a declarat fostul premier, la România TV.
"E un lucru foarte rău"
Victor Ponta a criticat-o pe Oana Țoiu spunând că ar fi trebuit să transmită un mesaj de condoleanțe, pentru că astfel de lucruri contează pentru președintele SUA.
„E clar că statul român nu a înăbușit din fașă acest gen de discurs, și la un moment dat e prea târziu. Până la această oră, Ministerul de Externe nu a avut inteligența de a transmite un mesaj de condoleanțe, de condamnare a crimei. E un lucru foarte rău. Știu cât de mult contează pentru administrația Trump această tragedie și faptul că Ministerul de Externe, care îi condamna pe Năstase și Dăncilă că s-au dus la Beijing, acum nu are o poziție de condamnare a crimei, se va contabiliza. Ambasadorul nostru de la Washington stă în vila aia și nu are timp să transmită un mesaj de condoleanțe. Este un mesaj important politic pentru Washington. Ministerul trebuia să facă lucrul ăsta și nu l-a făcut”, a declarat Victor Ponta la România TV.
Charlie Kirk a fost omorât în timpul unui eveniment organizat în cadrul unui campus universitar.
"Ce se întâmplă în societatea americană e îngrijorător"
„Ce se întâmplă în societatea americană e îngrijorător, și să știți cum apare în Europa și în România în cele din urmă. Și văd în România promovarea, în special din partea zonei USR-iste, a unui discurs care instigă la ură, care justifică orice abuz împotriva celor care nu sunt de acord cu ei. Dacă o criticăm noi pe doamna Țoiu sau pe domnul de la Apărare, aflăm că suntem cu Putin, că suntem anti-europeni. S-ar putea să fie unii aplaudați dacă ne atacă. Este un discurs periculos care nu este oprit în România, și mi-e teamă pentru noi. Nu avem arme, slavă Domnului, dar violența verbală și gândirea… sunt oameni cu care nu sunt de acord deloc, dar nu sunt de acord să îi împușcăm sau să îi băgăm în pușcărie sau să îi eliminăm din România”, a continuat Victor Ponta.































Comentează