Victor Ponta s-a enervat după scăderea încasărilor pe TVA-ul majorat: Kovesi și Uncheșelu mi-au inventat un dosar

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-11-2025 16:57

Actualizat: 25-11-2025 18:51

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse

Fostul premier Victor Ponta reacționează după ce încasările pe TVA-ul majorat au scăzut. Ponta spune că efectele erau previzibile pentru oricine știe puțină economie și că soluția era inversă: scăderea TVA pentru a stimula consumul.

"Când am scăzut TVA-ul în 2014–2015 am avut încasări mai mari la Buget, o scădere a evaziunii fiscale, un deficit bugetar de 1%, o reducere a prețurilor și o creștere puternică a firmelor românești! Lecția era simplă și clară!

Sigur, Kovesi & Uncheșelu mi-au „inventat” un dosar, iar Iohannis și PNL mi-au cerut demisia pentru că aș fi „penal” ! Erau alte vremuri. Astăzi nu mai există „penali”, Kovesi & Uncheșelu primesc zeci de mii de euro la Bruxelles și nimeni nu-și mai dă demisia pentru nimic!

Dar acum România NU MAI ARE VOIE SĂ ÎȘI SPRIJINE PROPRIA ECONOMIE? De ce?", scrie Ponta pe Facebook.

Efectul de bumerang al creșterii TVA

Guvernul României a decis să majoreze TVA de la 19 la 21 % sub pretextul că e nevoie de mai mulți bani la buget. Numai că majorarea TVA a avut un efect invers, așa că banii colectați sunt mai puțini. Efectul creșterii TVA s-a văzut în special în bunurile de larg consum care s-au scumpit. Românii au început să cumpere mai puțin, fiindcă salariile au fost înghețare, iar facturile și cheltuielile zilnic au crescut.

Ce arată datele de la Finanțe

Încasările din TVA au scăzut cu aproape 350 de milioane de lei după ce cotele au fost majorate cu două procente, arată datele Ministerului Finanțelor, solicitate de Antena 3 CNN.

Ca procent, statul a încasat cu aproape 3% mai puțin decât în luna precedentă. Explicația este una simplă: majorările de TVA s-au transferat în proporție de peste 85% în prețul final de la raft.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri