Chiar şi acum, la doi ani de la Lovitura de stat, cînd poziţia democraţiilor occidentale ne-a convins c-a fost vorba de grave încălcări ale democraţiei, cei doi artizani ai Loviturii de Stat – Victor Ponta şi Crin Antonescu – dovedesc că n-au înţeles nimic
Digi24:
Jurnalistul Emil Hurezeanu spune despre dorința lui Crin Antonescu de a candida la președinție, la concurență cu noul șef al liberalilor că situația este complet „neproductivă” pentru zona dreptei... „Orgoliile tardive și puțin nevrotice ale domnului Crin în raport cu domnul Iohannis mi se par complet neproductive. Domnul Crin Antonescu ar trebui să-și dea seama că nu mai este în situația să fie contracandidatul credibil și redutabil, unu la unu, pentru Victor Ponta”, a mai spus Emil Hurezeanu. Potrivit analistului politic, candidații la președinție trebuie să aibă claritate: „E bine ca un candidat prezidențiabil cu șanse să aibă un profil cristalizat relativ repede, or dreapta nu vrea să ne ofere șansa asta. (…) Un candidat unic al dreptei, în legătură cu care nu se mai ceartă nimeni, (...) are șansa să mobilizeze jumătatea plus unu a electoratului român care nu s-a prezentat niciodată la exercițiul alegerilor în democrație în ultimul sfert de secol”.
Ziarul Financiar:
Menţinerea Greciei pe linia de plutire economică va fi analizată din nou săptămâna aceasta de către Troica creditorilor internaţionali, formată din Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană şi Comisia Europeană, pe fondul temerilor că progresul monetar al Greciei este deraiat din cauza unor decizii judecătoreşti controversate, scrie The Guardian. Reprezentanţii Troicii creditorilor internaţionali se tem că măsura premierului grec Antonis Samaras de a compensa pentru reducerile salariale cerute de Troica va adânci deficitul de finanţare, deja aflat la aproape 12 miliarde de euro. Grecia urmează să primească unda verde pentru următorul ajutor de un miliard de dolari, aspect ce a reînnoit preocupările potrivit cărora obiectivele bugetare ar putea fi răsturnate. Ca urmare a unei decizii judecătoreşti tăierile salarile iniţiate la începutul crizei datoriei sunt neconstituţionale. Anul trecut, sistemul judiciar a apelat la cea mai înaltă instanţă din ţară pentru a anula legislaţia de punere în aplicare a tăierilor salariale, iar tribunalul a admis cererea, acţiune ce a fost văzută ca o lovitură majoră pentru programul de ajustare bugetară al Greciei.
Comentează