Curtea de Apel Bucureşti a anulat în primă instanţă ordinul emis de ANRE anul trecut referitor la schimbarea modalităţii de compensare a facturilor producătorilor de energie din surse regenerabile, anunţă duminică, într-un comunicat, Alianţa pentru Unirea Românilor.
"Admite în parte cererea modificată. Anulează în parte Ordinul ANRE nr. 15/2022 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 95/2022, respectiv art.11 alin. 3 capitolul IV din Anexa la Ordinul 15/2022, modificat prin Ordinul nr. 95/2022. Cu drept de a formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti din data de 25 ianuarie în dosarul 2216/2/2022, informează Agerpres.
Senatoarea AUR Rodica Boancă, unul dintre iniţiatorii acţiunii în Justiţie, a acuzat ANRE că "i-a înşelat pe prosumatori în momentul în care a impus compensarea parţială, şi nu integrală a facturilor la energie pentru producătorii de energie verde", arată AUR.
"Victorie pentru prosumatori contra ANRE în prima instanţă la Curtea de Apel Bucureşti! Unde-i lege nu-i tocmeală! Am apărat interesele prosumatorilor, ale cetăţenilor care au investit în surse regenerabile de energie şi pe care ANRE, aşa cum e obişnuit, a încercat să-i înşele în stil mafiot! Am contestat acest ordin şi am câştigat! Ordinul 15/2022 al ANRE care reglementa prin norme metodologice modalitatea de facturare a prosumatorilor a fost anulat! Practic, ANRE intervenea peste Legea Energiei nr. 123/2012, cu modificări, art. 73 care prevede compensare cantitativă (compensare 1 la 1), cu facturare doar pentru diferenţă şi cerea prin Ordinul lor, care este legislaţie secundară, un alt tip de compensare, parţială de data această! ANRE trebuie să vină cu un nou set de norme metodologice pentru ca Legea Energiei să fie respectată întocmai, fără interpretări ale 'specialiştilor' ANRE!", a afirmat Rodica Boancă, într-o postare pe Facebook.
"Termenul prosumator, care s-a format prin îmbinarea cuvintelor producător şi consumator, defineşte clientul final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, dar a cărui activitate specifică nu este producerea energiei, care consumă şi care poate stoca şi vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în gospodăria proprie", se mai precizează în comunicatul AUR.
Victorie de prestigiu pentru AUR în instanță: decizie care va da peste cap strategia Guvernului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

599
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
599

382
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
382

1.907
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
1.907

3.884
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
3.884

8.011
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
8.011

830
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
830

518
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
518

2.637
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
2.637

1.414
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.414

1.931
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.931

4.613
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
4.613

705
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
705

1.888
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.888
















Comentează