Victorie pentru Gigi Becali - FCSB-Dinamo se joacă în Ghencea, în ciuda opoziției 'ultrașilor' CSA Steaua

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 11-07-2023

Actualizat: 11-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Meciul FCSB - Dinamo, în etapa a doua a SuperLigii, se va juca pe stadionul Ghencea, pe 22 iulie. Potrivit surselor gsp.ro, FCSB a cerut din nou să joace în Ghencea, iar Angel Tîlvar, ministrul apărării, a aprobat cererea.

FCSB a trimis un document pentru a cere punerea la dispoziție a arenei, iar Ministerul Apărării a răspuns pozitiv. Ștefan Bichir, comandantul CSA Steaua, a transmis deja clubului din Ghencea că cererea clubului lui Becali a fost acceptată și semnată de Tîlvar.

În ultima solicitare către CSA Steaua, se precizează că FCSB a cerut „punerea la dispoziție” și nu „închirierea” arenei din Ghencea, ca până acum, pentru meciul cu Dinamo. E o variantă prin care clubul din Berceni a evitat să depindă de o Hotărâre de Guvern și astfel a ajuns mai ușor la o decizie favorabilă.

Comandantul CSA Steaua nu e de acord, dar a nu are de ales

Din informațiile Gazetei, într-o discuție recentă cu suporterii steliști, comandantul CSA, Ștefan Bichir, care era un opozant al ideii, a dat de înțeles că venirea celor de la FSCB în Ghencea este iminentă. Presiunile puse de premierul Marcel Ciolacu au cântărit decisiv.

„Nu îmi convine, dar nu prea mai am ce să fac și nici nu am de gând să fac închisoare pentru că nu respect legea. Se pare că va trebui să renunțăm”, le-a transmis Ștefan Bichir suporterilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri