DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Victorie pentru SIIJ în plenul CSM: Secţia are noi procurori şi urmează un nou concurs

csm

Deşi plenul CSM nu a reuşit nici a şaptea oară să o numească pe Adina Florea în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în urma votului egal, 9-9, Secţia are totuşi parte de două victorii de etapă. Plenul CSM a validat numirea a trei noi procurori în cadrul SIIJ şi organizarea unui nou concurs pentru procurori cu funcţii de execuţie în cadrul Secţiei.

Plenul CSM a decis marţi, 15 octombrie, validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi. Cei trei candidaţi admişi sunt Silviu-Vasile Ciocoiu, de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, Nicolae-Adelin Mihăilă, de la Parchetul Tribunalului Buzău, şi Adina Petrescu, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot marţi, membrii CSM au decis organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Procurorii din cadrul SIIJ trebuie să aibă cel puţin grad de parchet de pe lângă curte de apel şi o vechime de cel puţin 18 ani în profesie. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea înnoirii mandatului până la 9 ani.

Cele două puncte de pe ordinea de zi au fost anterior amânate de mai multe ori, din cauza boicotului practicat de unii membri ai CSM. În urma votului de marţi, SIIJ are 8 procurori, faţă de 15 cât este maximum prevăzut de lege, în condiţiile în care este interzisă delegarea sau detaşarea procurorilor în cadrul acestei structuri. Secţia este condusă de procurorul-şef adjunct Nicolae Marin, până la validarea concursului pentru funcţia de procuror-şef şi numirea Adinei Florea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.