Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VICTORIE pentru Simona Halep împotriva Irinei Begu. S-a calificat în finală

AP
simona halep

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Irina-Camelia Begu, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 4, calificându-se pentru a doua oară în finala turneului de la Shenzhen.

Determinată şi agresivă, Halep şi-a continuat evoluţiile de nivel ridicat în acest început de an. Ea a fost mai precisă, mai mobilă şi mai eficientă decât adversara ei. Begu a avut momente bune în acest meci, dar a fost lipsită de constanţă, greşind uneori mingi uşoare. Cele două românce au oferit un meci cu schimburi lungi de mingi, echilibrat pe alocuri şi cu câteva puncte spectaculoase.

Vezi AICI desfășurarea LIVE TEXT a mediului

În primul set, Halep a obţinut break-ul la 2-1, apoi l-a repetat la 4-1, după un ghem lung de peste 12 minute, înainte de a încheia cu 6-1, după aproape 40 de minute.

Sportiva din Constanţa mai redus din "turaţie" în setul secund, când, după ce a câştigat pe serviciul adversarei, la 1-1, a pierdut două ghemuri la rând. La 3-3, Halep a mai făcut un break, pe care l-a păstrat până la final, punând capăt meciului, după 6-4 şi după o oră şi 29 de minute de joc.

Aceasta fost a şasea victorie a Simonei Halep în partidele cu Irina Begu, din tot atâtea întâlniri.

În ultimul act, Halep va evolua ori cu rusoaica Maria Şarapova, locul 59 WTA, ori cu sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6. Cu ambele posibile adversare, românca are palmares negativ. Şarapova conduce cu 7-1 în întâlnirile cu Halep, dar actualul număr 1 mondial a câştigat ultima lor partidă, scor 6-2, 6-2, în optimile de finală ale turneului de la Beijing, de anul trecut. Cu acea victorie, Halep şi-a netezit drumul către prima poziţiei a ierarhie WTA, pe care avea să urce la finalul competiţiei.

Vezi și: Sfatul medicului nutriționist: Nu combina NICIODATĂ aceste trei alimente

În singura lor întâlnire, Siniakova a învins-o pe Simona Halep la ediţia precedentă a turneului de la Shenzhen, în faza optimilor de finală, scor 6-3, 4-6, 7-5. Jucătoarea cehă a ridicat trofeul la finalul competiţiei.

Anul acesta, calificarea în finala de simplu este recompensată cu un cec în valoare de 81.251 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 163.260 de dolari şi 280 de puncte WTA.

După disputarea semifinalelor de simplu vor urma cele de dublu. Conform programului, Halep şi Begu vor da piept cu cuplul Anna Blinkova/Nicola Geuer (Rusia/Germania), în prima întâlnire din penultimul act al probei de dublu de la Shenzhen.

Simona Halep a câştigat Shenzhen Open la simplu în 2015.

***

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.