Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victorie URIAȘĂ pentru un fost baron local și controversat afacerist: A fost eliberat din închisoare după doar 6 luni

ciocanel judecator

Vești mari pentru fostul patron al clubului de fotbal Jiul Petroșani și fost vicepreședinte PNL Hunedoara! Alin Simota a fost eliberat condiționat din închisoare, marți seară, în urma deciziei Judecătoriei Deva. Omul de afaceri a executat 6 luni din pedeapsa totală de doi ani și o lună, contopită în urma pedepselor primite în două dosare.

Simota (50 de ani) se afla din vara lui 2017 în Penitenciarul Bârcea Mare, condamnat definitiv pentru conflict de interese în primul dosar și pentru instigare la abuz în serviciu în cel de-al doilea. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva nu au mai atacat sentința Judecătoriei Deva, iar hotărârea de eliberare condiționată a devenit definitivă.

În noiembrie 2016, fostul patron al FC Jiul Petroşani, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu după ce, în 2013, i-a convins pe cei doi poliţişti care îl păzeau să îl ducă acasă pentru a-şi vedea familia, deşi se afla în arest preventiv. A fost arestat în vara lui 2017, chiar pe aeroport, la întoarcerea din Dubai, după aproape un an și jumătate de când fusese dat în urmărire internațională.

Alin Simota mai este judecat și în alte dosare, sub acuzația de constituire de grupuri infracționale organizate, șantaj, cămătărie, ameninţare, instigare la violenţe şi la lipsire de libertate, dar și infracțiuni de natură economică, unde se estimează prejudicii de ordinul milioanelor de euro, anunță Digisport.ro.

Citește și: Vremea se schimbă radical în România: Meteorologii au anunțat prognoza pe două săptămâni

Omul de afaceri s-a implicat în fotbal din 1998, când a devenit finanțator al Jiul Petroșani, și în politică, oficial din 2008, când a candidat la alegerile pentru Primăria din Petroșani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.