Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marți, într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, dacă va continua cu acest sistem falimentar de decizie pus în mâna autorităților locale. În plus, președintele a fost ]ntrebat despre diferența de testări din județe, în unele făcându-se sute de teste, iar în altele doar câteva.
"Am întrebat. Am lansat această provocare experților. Am primit un răspuns preliminar carată cum se organizează testările. Azi, după întâlnirea pe care am avut-o, am avut o discuție cu Nelu Tătaru și cu secretarul de stat Arafat și i-am rugat să aprofundeze un pic mia bine tematica și să vină cu măsuri de echilibrare a testării.
Da, vom continua, pentru că răspunderea trebuie să fie la la autoritatea locală. Autoritățile centrale trebuie să ia un set de măsuri clare pe care să le aplice autoritățile locale", a spus Klaus Iohannis.
Comentează