Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile marilor oraşe europene pentru a protesta împotriva invaziei Rusiei în Ucraina

theglobeandmail.com
stand with ukraine / alaturi de Ucraina

De la Paris la Londra, Roma sau Zurich, mii de manifestanţi au ieşit sâmbătă pe străzile marilor oraşe europene pentru a spune "stop" războiului şi a protesta împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, relatează AFP. În cea de-a zecea zi de invazie a Ucrainei, forţele ruseşti avansau sâmbătă în ţară, cu lupte violente în jurul capitalei Kiev.

La Zurich, cel mai populat oraş din Elveţia, zeci de mii de persoane au manifestat sub sloganul "Pace acum", la apelul sindicatelor şi al partidelor de stânga. Potrivit organizatorilor, au fost peste 40.000 de persoane. Poliţia nu a oferit niciun număr. Acestora li s-au adăugat alte 40.000 de persoane care au ieşit pe străzile din Berna, Geneva şi St Gallen. Manifestanţii, care purtau pancarte cu mesajele "Stop războiului" sau "Pace" şi steaguri ucrainene, au cerut o încetare imediată a focului, negocieri diplomatice şi retragerea trupelor ruseşti, potrivit televiziunii publice elveţiene SRF, relatează Agerpres.ro.

La Roma, un vast "miting pentru pace" a reunit mii de oameni la apelul mai multor sindicate şi ONG-uri. Aproximativ 20.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei, şi 50.000, potrivit organizatorilor, s-au adunat în Piazza San Giovanni, scenă emblematică a protestelor de la Roma, după ce marşul, condus de un mare steag multicolor, a străbătut mai mulţi kilometri prin centrul Romei cu sloganul ''Opriţi războiul. Pentru o Europă a păcii". "Fără baze, fără soldaţi, Italia în afara NATO", au scandat pacifiştii din această procesiune Pe multe pancarte ei proclamau, de asemenea, "Nu lui Putin, nu NATO". ''Aceasta este poate una dintre primele demonstraţii reale pentru pace. Nimeni aici nu crede că pacea se face cu arme, că se face trimiţând arme uneia dintre părţi'', Ucraina, a declarat pentru AFP celebrul caricaturist, actor şi scriitor italian Vauro Senesi. Italia a decis să trimită arme în Ucraina, dar nu a dezvăluit detaliile acestor livrări militare.

La Paris, câteva mii de persoane s-au adunat în emblematica Place de la Republique. ''Vom fi prezenţi în fiecare weekend, la Paris sau în altă parte, până când domnul Putin va pleca, îşi va retrage tancurile", a declarat pentru AFP Aline Le Bail-Kremer, membră a organizaţiei Stand With Ukraine, una dintre organizaţiile care au iniţiat mitingul din capitala franceză.

La Londra, o mulţime de câteva sute de persoane - mulţi dintre ei fiind etnici ucraineni care trăiesc în Marea Britanie - au scandat sloganuri precum "Opriţi-l pe Putin, opriţi războiul".

La Zagreb, peste o mie de persoane s-au adunat în sprijinul Ucrainei, afişând pancarte pe care scria "Opriţi războiul, salvaţi Europa" şi "Trăiască Ucraina". Mulţi demonstranţi s-au înfăşurat în steagul ucrainean. Potrivit EFE, la protestul din Zagreb, organizat de Comitetul Helsinki din Croaţia pentru drepturile omului, a luat parte şi ambasadorul ţării invadate, Vasilj Kirilic, care a subliniat în faţa manifestanţilor, într-un discurs pentru care a fost ovaţionat, că "acesta nu este război, ci genocid".

Unul dintre cele mai mari proteste a avut loc în Letonia, unde peste 30.000 de persoane au manifestat în capitala Riga pentru a condamna invazia devastatoare. Mitingul de la Riga, cel mai mare din ultimii ani, a început lângă Monumentul Libertăţii şi s-a încheiat la ambasada Ucrainei, unde au fost scandate sloganuri de susţinere a Ucrainei, printre pancarte care cereau ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie judecat ca un criminal de război, în letonă, engleză şi rusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.