DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO| Parlamentul libanez a votat noul guvern condus de premierul Najib Mikati

The telegraph
Najib Mikati

Parlamentul libanez, reunit în sesiune plenară, a votat luni noul guvern condus de premierul Najib Mikati, a cărui principală misiune va fi să stopeze prăbuşirea ţării în plină criză, relatează AFP.

După ce au examinat planul de acţiune al guvernului în cadrul unei sesiuni maraton de opt ore, 85 de deputaţi au votat pentru noua echipă ministerială, în timp ce 15 au votat împotrivă, potrivit numărătorii anunţate de preşedintele Parlamentului, Nabih Berri.

Guvernul de 24 de membri condus de Najib Mikati, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, a fost format pe 10 septembrie, după 13 luni de vid politic. Ţara era fără guvern de la demisia cabinetului lui Hassan Diab, după explozia devastatoare din portul Beirut de la 4 august 2020.

Reuniunea, în cursul căreia premierul Mikati a prezentat programul de guvernare înainte de vot, trebuia să înceapă la ora locală 11.00 (08.00 GMT) dar a fost întârziată cu o oră din cauza unei pene de curent, a declarat pentru AFP secretarul general al Parlamentului, Adnan Daher, potrivit Agerpres.ro.

"Este stânjenitor", i-a spus deputatul Teymour Joumblatt unui jurnalist, în timp ce şeful parlamentului, Nabih Berri, îl grăbea pe prim-ministru să se mişte repede în intervenţia sa de teama unei noi pene de curent.

În ultimele luni, penele de curent au atins până la 22 de ore pe zi în anumite regiuni, forţându-i pe proprietarii de generatoare să-şi raţioneze producţia din cauza faptului că se împuţinează carburantul.

Printre numeroase alte provocări, noul guvern va trebui să încheie rapid un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), etapă indispensabilă pentru ieşirea din criză, notează AFP.

În faţa parlamentarilor, Mikati s-a angajat să reia negocierile cu instituţia şi să dezvolte "un plan pentru relansarea economiei".

Noul cabinet va trebui, de asemenea, să pregătească terenul pentru alegerile legislative prevăzute în mai 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.