VIDEO| Zeci de mii de susţinători ai lui Viktor Orban au participat la un marş în sprijinul politicilor controversate ale liderului

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-10-2021

Actualizat: 23-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: record-eagle.com

Zeci de mii de susţinători ai premierului Ungariei, Viktor Orban, şi ai guvernului său de dreapta au participat, sâmbătă, la Budapesta, la un marş de unitate în sprijinul politicilor controversate ale liderului populist, informează AP.

Participanţii la “Marşul Păcii” s-au strâns pe malul vestic al Dunării şi au mărşăluit până în centrul Budapestei, unde Orban le-a vorbit susţinătorilor săi.

Orban a prezentat un tablou întunecat al Ungariei în situaţia în care el ar pierde alegerile de primăvara viitoare. Premierul a vorbit despre realizările guvernului său din punct de vedere economic şi a criticat guvernul socialist precedent, pe care l-a acuzat că a ruinat ţara, potrivit News.ro.

“Ne-au trebuit ani de zile pentru a corecta ce a distrus aripa stângă. Socieliştii şi liderul lor au rămas atârnaţi de gâtul nostru”, a spus el.

Marşul a fost organizat de organizaţia nonguvernamentală Forumul Unităţii Civile, promotor activ al politicilor partidului lui Orban, Fidesz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri