Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Acesta este cel mai mare tricou de rugby din lume: A fost expus pe stadionul Arcul de Triumf

Acesta este cel mai mare tricou de rugby din lume: A fost expus pe stadionul Arcul de Triumf

Cel mai mare tricou din lume, o replică a echipamentului echipei naţionale de rugby a României, a fost expus, sâmbătă, pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, articolul fiind omologat şi de Cartea Recordurilor.

Tricoul confecţionat din 4 tone de material are 108,96 de metri lungime şi 74 de metri lăţime. Materialul a fost realizat din plastic reciclat 100% din aproximativ 500.000 de peturi, strânse în cadrul unei campanii de ecologizare.

Ce a spus Alin Petrache

"Este o ocazie unică pentru noi, suntem alături de astfel de proiecte de fiecare dată. Federaţia de rugby şi rugbiştii români participă de fiecare dată la astfel de evenimente. Este o mândrie pentru noi să avem acest tricou de uriaş pe care se află tricolorul. Poartă pe el brâul românesc cu inserţiile drapelului naţional. Suntem aici să ne bucurăm, avem aici cel mai mare tricou de rugby din România şi reprezintă însemnele naţionale, ăsta ar trebui să fie mesajul pe care să îl dăm azi. Mai ales că foarte mulţi copii au participat la reciclare. Noi am pus un target de 250.000 de peturi, dar am înţeles că am sărit de 500.000 şi asta s-a făcut în câteva săptămâni", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, în conferinţa de presă organizată la stadionul Arcul de Triumf.

El a precizat că naţionala României are echipament de joc confecţionat din materiale reciclate, anunţând că în luna august va fi prezentat tricoul oficial pentru Cupa Mondială din Franţa.

"Echipamentul naţionalei de rugby este un echipament reciclat exact prin acelaşi procedeu, se întâmplă asta de multă vreme. România va juca la Cupa Mondială şi la jumătatea lunii august vom prezenta echipamentul de joc pentru competiţia din Franţa", a mai spus Petrache.

"Tricou de uriaş" îndeamnă la un comportament responsabil faţă de natură, faţă de resursele ei şi de semeni. Sportul poate şi trebuie să fie permanent un exemplu de conduită", a afirmat ministrul Sportului, Eduard Novak.

"Tricoul de uriaş" va fi transformat ulterior în 12.000 de tricouri care vor fi distribuite gratuit în cadrul unor evenimente.

Campania "Tricou de uriaş" a fost realizată de Asociaţia 11even, împreună cu Kaufland România şi Federaţia Română de Rugby.

Evenimentul a fost perturbat de reprezentanţii unei asociaţii ecologice care au protestat faţă de acţiunea de reciclare, afişând pancarte în timpul conferinţei de presă. Ei s-au poziţionat împotriva reciclării, pe care nu o consideră o soluţie viabilă pentru ecologie, comparativ cu prevenţia folosirii plasticului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.