Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Alianța USR-PLUS s-a înscris în cursa pentru București: 'Avem liste separate. Nu vrem să repetăm greşeala din 2016'

Reprezentanţii USR PLUS au depus, luni, la Biroul Electoral Municipal, dosarele de candidatură pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, lista urmând să fie deschisă de Vlad Voiculescu, preşedintele PLUS Bucureşti.

"Credem că foarte mulţi români au încredere că Bucureştiul poate să fie administrat diferit şi că, de asemenea, România poate să meargă într-o altă direcţie decât a mers în ultimii 4 ani. Suntem aici pentru a proteja sănătatea, demnitatea oamenilor şi pentru a face din Bucureşti un oraş în care să vrei să trăieşti şi în care să vrei să investeşti, să investeşti emoţii, să investeşti resurse, cu alte cuvinte un oraş în care să vrei să te întorci sau să vrei să rămâi. (...) Vom merge în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi vom face echipă acolo cu Nicuşor Dan", a declarat Vlad Voiculescu după depunerea listelor de candidaţi ai USR PLUS la CGMB.

Citește și: Alexandru Rafila, despre imunizarea în masă: Se poate întâmpla în câțiva ani de zile

El a precizat că susţinerea pentru Nicuşor Dan ţine de înţelegerea făcută cu PNL în acest sens, subliniind că, în rest, la nivelul CGMB şi al consiliilor locale de sector are liste separate de candidaţi.

"Există o înţelegere care ne asigură că la nivelul primarului general şi la nivelul fiecărui primar de sector avem candidaţi demni, candidaţi cinstiţi, candidaţi care vor să facă treabă pentru cetăţeni, nu pentru ei înşişi, e foarte important. Sunt liste separate, Alianţa USR PLUS merge pe liste separate la Consiliile Locale şi la Consiliul General, dar avem candidaţi comuni (la Primăria Generală şi Primăriile de sector - n.r.) pentru că nu vrem să repetăm greşeala din 2016, greşeala care a adus PSD în funcţii cheie peste tot, la fiecare sector şi la Primăria Generală, nu vrem să repetăm această greşeală. Am luat această decizie grea, această decizie grea pentru noi, cei din USR PLUS, şi sunt sigur că este o decizie grea şi pentru alegători. E greu să ne vadă alături de oameni din vechea politică. Ei bine, şansa pe care o are fiecare bucureştean este de a merge într-adevăr pentru o politică complet nouă, pentru oameni pe care nu-i vedeţi să nu poată să-şi justifice averea, să mintă în CV şi să mintă în legătură cu acţiunile sau cu vorbele lor", a mai declarat Voiculescu.

Citește și: Ultimă oră! Începe! Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

El a precizat că are ca obiectiv electoral să deţină funcţia de viceprimar al Capitalei.

"Protocolul pe care l-am semnat alături de PNL şi de Nicuşor Dan spune foarte clar care o să fie atribuţiile în dreptul viceprimarului desemnat de Alianţa USR PLUS. Mă voi ocupa de domenii extrem de importante precum Sănătate, Educaţie, Social, Sport şi altele, lucrurile care ţin, în general, de viaţa, sănătatea şi demnitatea oamenilor ", a afirmat Voiculescu.

Citește și: Alexandru Rafila vine cu noi vești despre vaccinul contra COVID-19! Când ar putea să apară .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.