VIDEO Anunțul inedit al lui Lucas Hernandez: Va deveni tată de fetiță

Autor: Diana Pană

Publicat: 17-02-2025 14:19

Actualizat: 17-02-2025 16:19

Article thumbnail

Sursă foto: AP Photo/Andreas Schaad, File

Fundaşul echipei Paris Saint-Germain, Lucas Hernandez, a ales un mod inedit pentru a anunţa sexul bebeluşului său. El a organizat o sesiune de lovituri de pedeapsă pe Parc des Princes împreună cu partenera sa Victoria Tray, scrie news.ro.

El a agăţat două tricouri ale echipei sale, unul roz pentru o fată şi celălalt albastru pentru un băiat, într-o poartă decorată cu zeci de baloane albe.

După lovirea mingii, de data aceasta din piele, în spatele fileului au apărut fumigene de culoarea roz ca pentru fetiţă. Jucătorul şi partenera sa s-au îmbrăţişat în faţa unui scurt foc de artificii şi a panourilor publicitare pe care scria „Este fetiţă”.

Apărătorul, care este deja tatăl a doi copii cu fosta soţie Amelie, va reveni pe terenul de la Parc des Princes, de data aceasta pentru un meci, miercuri, cu manşa a doua a play-off-ului Ligii Campionilor împotriva lui Brest (victorie cu 3-0 în prima manşă).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri