Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Șapte persoane au fost reținute pentru că dădeau ȚEPE pe internet: Prejudiciul depăşeşte 470.000 de dolari

O grupare specializată în comiterea de fraude şi falsuri informatice a fost destructurată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi de procurorii DIICOT, şapte persoane fiind reţinute. Suspecţii ar fi introdus şi modificat date de pe site-uri de vânzări online, producând pagube unui număr de peste 200 de persoane, cărora nu le-au remis produsele cumpărate. Prejudiciul depăşeşte 470.000 de dolari, relatează News.ro.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, având sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman şi a poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi şi Teleorman, au destructurat o grupare infracţională specializată în comiterea de fraude şi falsuri informatice.

Citește și: Bătaie pe posturile scoase la CONCURS de Poliția Română - Care este județul cu cea mai mare concurență

Gruparea a fost destructurată în urma a 24 de percheziţii care au avut loc, marţi, în judeţele Galaţi, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la locuinţele unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi fals informatic.

Din cercetări a reieşit că gruparea infracţională s-ar fi format încă din cursul anului 2014 şi, până în prezent, ar fi acţionat în scopul comiterii de infracţiuni informatice, respectiv inducerea în eroare a unor persoane cu ocazia încheierii de tranzacţii online, privind vânzarea-cumpărarea unor bunuri.

Astfel, membrii grupării ar fi introdus şi modificat date informatice pe site-urile de vânzări online, active pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (Craiglist, eBay, Facebook Market Place şi Amazon), inducând în eroare cumpărătorii de bună credinţă şi determinându-i să remită preţul pentru bunurile oferite la vânzare, fără a le trimite aceste bunuri.

Citește și: Contradicții în PSD pe tema suspendării cursurilor - Ministrul Sănătății, informații de ultima oră despre EVOLUȚIA virusului gripal

Potrivit DIICOT, ei au produs astfel pagube unui număr de peste 239 de părţi vătămate (cetăţeni sau locuitori ai Statelor Unite ale Americii) şi au cauzat un prejudiciu care depăşeşte 470.000 de dolari.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice.

Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, din judeţele Galaţi şi Teleorman, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Un alt inculpat a fost pus sub control judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.