UPDATE / VIDEO Atacuri extrem de dure între Ucraina și Rusia: sunt raportați morți și răniți

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-11-2025 08:21

Actualizat: 25-11-2025 09:33

Article thumbnail

Sursă foto: x

UPDATE 25 noiembrie, ora 09.30: Alertă în Galați: populația, îndemnată să se adăpostească/ Mesaje Ro-Alert, transmise și pentru Tulcea și Vrancea

Continuarea aici.

UPDATE 25 noiembrie, ora 09.15: Cel puţin nouă morţi în atacuri ”masive” la Kiev şi în Rusia

Cel puţin trei morţi au fost înregistraţi în regiunea rusă Rostov, iar cel puţin doi de partea ucraineană, unde sectorul energetic şi capitala Kiev au fost vizate din nou în atacuri cu rachetă şi dronă, după ce Rusia, care a ameninţat că-şi intensifică bombardamentele dacă Kievul nu acceptă planul în 28 de puncte al preşedintelui american Donald Trump în vederea opririi conflictului, a respins luni o contrapropunere europeană a acestui plan, considerat foarte favorabil intereselor ruse, relatează AFP, conform News.ro.

Autorităţile din regiunea rusă Krasnodar, la Marea Neagră, au anunţat un atac aerian ucrainean de amploare împotriva mai multor oraşe.

”În această noapte (de luni spre marţi), teritoriul Krasnodarului a fost vizat într-unul dintre cele mai susţinute atacuri ale regimului de la Kiev. Şase locuitori din regiune au fost răniţi, iar cel puţin 20 de locuinţe din cinci municipalităţi au fost avariate”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii, Veniamin Kondratiev.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că 249 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de luni spre marţi deasupra Rusiei - unul dintre cele mai numere de la începutul conflictului.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

O nouă serie de atacuri aeriene ruseşti masive au vizat marţi infrastructura energetică a Ucrainei şi capitala Kiev, potrivit autorităţilor, Rusia, la rândul său, raportând cel puţin trei morţi în mai multe atacuri ucrainene în sudul ţării, comentează AFP, relatează Agerpres.

Aceste noi atacuri cu rachete şi drone au avut loc în timp ce Rusia, care a ameninţat că îşi va intensifica campania de bombardamente dacă Kievul nu acceptă planul în 28 de puncte al preşedintelui american Donald Trump pentru a pune capăt conflictului, a respins luni o contrapropunere europeană la acest plan pe care îl consideră în mare parte favorabil intereselor sale.

"Un atac masiv combinat al inamicului împotriva infrastructurilor energetice este în desfăşurare", a scris ministrul ucrainean al energiei marţi dimineaţă devreme pe Telegram.

Pe măsură ce se apropie iarna, Rusia atacă sistematic centralele şi staţiile electrice ale Ucrainei de la lansarea invaziei sale în 2022, provocând întreruperi de curent pe scară largă. În acest an, atacurile s-au intensificat şi vizează, de asemenea, instalaţiile de gaze.

Kievul, la rândul său, ţinteşte în mod regulat depozitele şi rafinăriile de petrol şi alte instalaţii din Rusia. În cursul nopţii de luni spre marţi, un atac aerian ucrainean a făcut cel puţin trei morţi şi trei răniţi la Taganrog, la Marea Azov, a anunţat pe Telegram primarul oraşului, Svetlana Kambulova.

Autorităţile din regiunea rusă Krasnodar, la Marea Neagră, au raportat, de asemenea, un atac aerian ucrainean la scară largă împotriva mai multor oraşe.

"Noaptea trecută, regiunea Krasnodar a suferit unul dintre cele mai susţinute şi masive atacuri din partea regimului de la Kiev. Şase locuitori din regiune au fost răniţi, iar cel puţin 20 de case din cinci municipalităţi au fost avariate", a scris guvernatorul regional, Veniamin Kondratiev, pe Telegram.

La Kiev, mai multe serii de explozii au fost auzite marţi dimineaţă devreme, potrivit corespondenţilor AFP, după o alarmă aeriană la nivel naţional. Autorităţile au raportat cel puţin şase persoane rănite.

"Există o ameninţare cu rachete în toată Ucraina", a avertizat pe Telegram, şeful administraţiei militare a Kievului, Timur Tkacenko.

"Drone Shahed şi rachete de croazieră inamice sunt în aer. Există, de asemenea, o ameninţare de lansări de rachete balistice şi +Kinjal +", a adăugat el.

Apărarea aeriană a fost activată şi "doboară ţinte inamice", a declarat Timur Tkacenko, îndemnând populaţia să rămână în adăposturi.

Jurnalişti ai AFP au auzit mai multe explozii şi drone, în timp ce mai multe rachete au fost doborâte deasupra capitalei.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a raportat că aprovizionarea cu apă şi energie electrică a fost afectată în capitală.

Context

Această ultimă noapte de ciocniri vine după ce Rusia a respins luni propunerile europene de modificare a planului Trump pentru Ucraina.

"Am aflat despre un plan european care, la prima vedere, nu este deloc constructiv şi este inacceptabil pentru noi", a declarat consilierul diplomatic al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.

Discuţii între ucraineni, americani şi europeni au fost convocate de urgenţă duminică la Geneva pe baza planului prezentat de preşedintele american, care a fost bine primit de Moscova. Acest plan include mai ales cedarea de teritorii ucrainene şi echivalează cu o capitulare a Kievului.

În timpul acestor negocieri, Statele Unite au făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a accepta propunerile lor, a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt, familiarizat cu discuţiile. Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a subliniat că este "complet eronată" ideea că Donald Trump şi administraţia sa favorizează Rusia.

Dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat progresul luni, el a apreciat că este nevoie de "mult mai mult" pentru a se obţine o "pace reală" cu Rusia şi a se pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri