Premierul explică opoziția față de creșterea salariului minim
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seara, într-un interviu la Antena 3 CNN, că nu susține o majorare a salariului minim de la 1 ianuarie, așa cum cere PSD, pentru că o asemenea măsură ar avea efecte economice negative și s-ar lovi de plafonarea salariilor din sectorul public. „Așa cum știți, anul viitor, în România, salariile în sectorul public sunt plafonate. Ori, în condițiile în care anumite salarii în sectorul public sau în sectorul privat sunt calculate pe baza salariului minim, orice mutare a salariului minim are niște efecte care se bat în cap cu plafonarea”, a spus Bolojan.
Șeful Guvernului a precizat că discuția despre salariul minim va fi abordată săptămâna viitoare în Consiliul Tripartit, unde vor fi consultate sindicatele și patronatele. „Am convocat Consiliul Tripartit pentru a discuta cu sindicatele și patronatele acest aspect”, a afirmat premierul, adăugând că este nevoie de „o analiză cinstită” pentru a vedea dacă există spațiu real de creștere.
El a avertizat că o decizie luată doar din rațiuni politice, fără bază economică, ar putea avea consecințe grave pentru mediul privat. „Orice presiune suplimentară legată de creșterea salariului minim, care nu se bazează pe elemente de productivitate și de sustenabilitate, creează probleme unor tipuri de afaceri în anumite zone ale țării”, a explicat Bolojan.
Premierul: „O mutare a salariului minim poate închide fabrici”
Ilie Bolojan a exemplificat efectele potențiale ale unei majorări forțate a salariului minim asupra întreprinderilor mici. „Gândiți-vă că la o fabrică de pantofi, dintr-un județ mic din România, într-o zonă mai îndepărtată, unde costul salarizării e un element foarte important de care depinde viabilitatea acelei afaceri, o mutare a salariului minim, care nu este acoperită de o realitate economică, închide fabrica respectivă. Avem zeci de exemple de genul acesta”, a spus premierul.
Bolojan a subliniat că nu contestă nivelul scăzut al salariului minim, dar insistă asupra efectelor în lanț pe care le poate genera o decizie luată „fără corelare cu realitatea economică”. „Eu nu spun că salariul minim în România este de natură să asigure un confort deosebit. Dar el are niște efecte”, a explicat șeful Executivului.
Potrivit acestuia, în coaliția de guvernare a existat un acord de principiu pentru menținerea salariului minim la nivelul actual. „Am discutat aceste aspecte în coaliție. Și de comun acord am căzut cu toții: hai să încercăm să ținem salariul minim la același nivel. Dacă salariile sunt plafonate, hai să mergem în aceeași logică, că nu mai avem foarte mult spațiu de mișcare”, a afirmat Bolojan.
Disensiuni în coaliție pe tema salariului minim
Premierul a respins criticile ministrului Muncii, Florin Manole, care a cerut public majorarea salariului minim.
Bolojan a amintit că România a transpus o directivă europeană privind stabilirea salariului minim, dar aplicarea acesteia trebuie să țină cont de specificul economiei românești. „Directiva spune că indexarea salariului minim se face la maximum doi ani. În legislația românească am transpus că se face anual. Am respectat directiva, dar trebuie să vedem dacă există condiții reale pentru o creștere”, a explicat prim-ministrul.
Acesta a adăugat că decizia finală va fi luată după consultări oficiale și pe baza analizelor economice. „Trebuie să vedem și să discutăm pe cinstite cu patronatele, cu sindicatele și să avem toate analizele ca să vedem dacă există o posibilitate de o creștere minimă sau nu. Consultându-mă cu mai mulți economiști, mi s-a spus că spațiul de creștere nu este foarte mare”, a declarat Bolojan.
Bolojan: „Să ne gândim la cei cu venituri mici, dar nu populist”
Premierul a recunoscut că inflația și creșterea costului vieții îi afectează în primul rând pe cei cu salarii mici, însă a avertizat că soluțiile populiste nu rezolvă problema. „Cu cât ai un salariu mai jos, orice fel de creștere a costului vieții te afectează mai rău. Și trebuie să ne gândim într-adevăr și la acești oameni. Dar nu într-o manieră populistă și declarativă, că nu ne ajută cu nimic”, a spus el.
Bolojan a insistat că Guvernul trebuie să ia „decizii care să nu facă rău economic” și să urmeze procedura legală de consultare înainte de a lua o hotărâre finală. „Până săptămâna viitoare vom respecta procedura legală de consultări și vom lua o decizie. Dar, așa cum v-am spus, această temă a fost discutată și a fost un acord de principiu pe tema asta”, a conchis premierul.
Comentează