Şapte tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani care s-au bătut în vestiarul unei săli de sport din sectorul 6 al Capitalei având asupra lor arme albe şi spray-uri lacrimogene au fost reţinuţi de poliţişti pentru portul fără drept de substanţe sau obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Printre cei reținuți se află și trapperul Mgk666, potrivit unor surse judiciare.
Cum a aflat Poliția de scandal?
„ȘAPTE TINERI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII CAPITALEI PENTRU PORTUL FĂRĂ DREPT DE SUBSTANȚE SAU OBIECTE PERICULOASE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 29 ianuarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 25 Poliție au reținut șapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind savârșirea infracțiunilor de portul fără drept de substanțe sau obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data menționată, în jurul orei 00.30, Sectia 25 Politie a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei săli de fitnees, din Sectorul 6, mai multe persoane se agresează fizic, folosind arme albe.
Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat, la ieșirea din incinta locației, mai multe persoane, care ar fi fost implicate în conflict.
Astfel, s-a procedat la efectuarea controlului corporal și al bagajelor acestora, context în care, asupra a trei dintre ele, au fost găsite obiecte tăietoare-înțepătoare și spray-uri iritant-lacrimogene, toate acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, nouă persoane au fost conduse la sediul subunității, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliția.
Cum a început scandalul între tineri?
„În baza probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit că, în timp ce se aflau la vestiarul din incinta sălii de fitnees, ar fi pornit un conflict verbal, între un tânăr, în vârstă de 28 de ani și alți șapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, aceștia adresându-și, reciproc, amenințări.
Ulterior, conflictul ar fi degenerat, tinerii manipulând în scop de intimidare, mai multe arme albe, pe care le-ar fi scos din bagajele personale, fără a fi folosite în agresiune.
În acest context, mai multe persoane, care erau prezente în vestiar, ar fi părăsit locația, întrucît le-ar fi fost indusă o stare de temere și de indignare.
Astfel, prin faptele lor, bănuiții ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Față de cei șapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cauză, sunt efectuate activități în vederea depistării bănuitului de 28 de ani.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 25 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor portul fără drept de substanțe sau obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă un procedeu al procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar administrării probatoriului. Această activitate nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Poliția Capitalei.
Tinerii erau înarmați, inclusiv cu un pistol de tip air-soft
Surse judiciare precizează pentru autorul acestui articol faptul că unul dintre tineri este trapperul MgK666.
La efectuarea controlului corporal al tinerilor și al bagajelor au fost găsite spray-uri iritante-lacrimogene, două cuțite tip briceag cu lungimea de 23 cm și 47 cm, un cuțit tip sabie cu lungimea de 47, transmit sursele menționate.
Toți tinerii au fost identificati si retinuti.
Si în toaleta dintre etaje au fost găsite abandonate: o borsetă în care se afla un briceag cu lama de 15 cm, o borsetă în care se afla un pistol tip airsoft și o macetă cu lama de 60 cm, spun sursele invocate.
MgK666 este un cunoscut trapper
Mgk666 este un cunoscut trapper, iar piesele sale strâng milioane de vizualizări în mediul online.





























Comentează