VIDEO Comandant al Jihadului Islamic, ucis în Gaza. A participat la atacul din 7 octombrie 2023

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-01-2025 20:07

Actualizat: 05-01-2025 23:44

Article thumbnail

Sursă foto: X

Un comandant de companie palestinian al Jihadului Islamic, care a participat la atacul din 7 octombrie 2023, a fost ucis de trupele israeliene în timpul operațiunilor recente din Jabalia, în nordul Gazei, afirmă IDF, potrivit Times of Israel.

Potrivit armatei israeliene, Saad Said Zaki Dahnon, comandant de companie al Jihadului Islamic și șef adjunct al diviziei de rachete a grupării teroriste din nordul Gaza, a fost ucis într-o luptă corp la corp cu trupele Brigăzii Givati.

Dahnon se infiltrase în Israel și participase la atacul din 7 octombrie, fiind de asemenea implicat în mai multe atacuri împotriva trupelor din zona Beit Lahiya, afirmă IDF.

O înregistrare video difuzată de IDF îl arată pe Dahnon și pe un alt agent acoperindu-se cu pături și încercând să se apropie de trupe sub acoperirea întunericului și a vremii ploioase.

IDF afirmă că Dahnon a fost ucis, în timp ce al doilea agent operativ s-a predat trupelor, ceea ce poate fi văzut în înregistrarea video publicată de armată.

Al doilea agent avea asupra sa un dispozitiv exploziv și a fost dus în Israel pentru a fi interogat în continuare, adaugă IDF.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri