VIDEO - Confruntări în fața Parlamentului din India. Hindușii nu acceptă intrarea femeilor în marele templu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-01-2019

Actualizat: 02-01-2019

Poliția indiană a folosit miercuri gaze lacrimogene, grenade asurzitoare și tunuri cu apă împotriva hindușilor tradiționaliști care protestau față de intrarea femeilor într-unul dintre cele mai importante sanctuare al hinduismului, în statul Kerala (sud), scrie presa locală, citată de AFP, relatează HotNews.

Aceste confruntări au avut loc în fața sediului parlamentului local, la Thiruvananthapuram.

Manifestații marcate de incidente similare au fost observate în alte orașe din acest stat după ce două femei, sub protecția poliției, au vizitat templul din Sabarimala.

Marele templu hindus Ayyappa din Sabarimala a fost subiectul a 20 de ani de lupte în justiție, înainte ca, în 28 septembrie 2018, Curtea Supremă să declare discriminatorie decizia templului de a interzice intrarea femeilor aflate la vârsta menstruației, respectiv între 10 și 50 de ani.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri