Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video - Continuă INFERNUL APOCALIPTIC în Grecia! O altă noapte dificilă din cauza incendiilor: situația este CRITICĂ

Captură youtube.com
grecia

Vice-ministrul grec al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, a anunţat duminică "o altă noapte dificilă" pe insula Evia, cuprinsă de incendii de şapte zile. În absenţa mijloacelor aeriene pe timpul nopţii, pompierii au luptat până în zori la Monokarya, pentru a împiedica focul să ajungă în oraşul Istiaia, ameninţat de flăcări, potrivit agenţiei de presă ANA, arată News.ro.

Printre cei 500 de pompieri aflaţi pe insulă, sunt şi 200 sosiţi din România şi Ucraina, ajutaţi de 17 avioane şi elicoptere bombardiere cu apă, potrivit serviciilor greceşti de luptă contra incendiilor.

Dar mijloacele aeriene au "dificultăţi serioase" din cauza turbulenţelor, a fumului gros şi a vizibilităţii limitate, a precizat Hardalias.

Giorgos Kelatzidis, vice-guvernator al insulei Evia, a denunţat, ca mulţi alţii, forţe "insuficiente" în contextul în care situaţia este "critică" pe insulă.

Potrivit acestuia, cel puţin 35.000 de hectare şi sute de case au ars.

Dacă majoritatea focarelor au fost stabilizate sau în remisie luni în Grecia, dezatrul din Evia, a doua cea mai mare insulă a ţării, rămâne îngrijorător, oferind o panoramă apocaliptică.

Unul câte unul, zecile de sate au fost evacuate. Satele Kamatriades şi Galatsades trebuie să fie luni prioritatea pompierilor. Pentru că "dacă focul trece pe aici", va ajunge într-o pădure deasă şi va fi dificil de stins, potrivit pompierilor citaţi de ANA.

Grecia se confruntă de aproape două săptămâni cu un val de incendii violente, favorizate de secetă şi de temperaturile caniculare, care au făcut doi morţi şi zeci de răniţi.

La intrarea în Atena, incendiile care au distrus zeci de locuinţe şi fabrici erau în remisie duminică, dar "pericolul de reaprindere este ridicat", a prevenit Hardalias.

Un incendiu în Creta a fost stins, în timp ce situaţia în Peloponez a fost stabilizată, conform autorităţilor.

Mai mult de 56.000 de hectare au fost distruse în zece zile în Grecia,, potrivit Sistemului european de informaţii privind incendiile de pădure (EFFIS). În jur de 1.700 de hectare au fost arse în medie în aceeaşi perioadă între 2008 şi 2020.

România sprijină Grecia

Un număr de 45 de pompieri români acționează, luni, pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari, pe insula Evia, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, arată Mediafax. Acțiunea pompierilor români a început în jurul orei 08.00. Un număr de 45 de pompieri acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari. Dispozitivul va fi similar celui de duminică, intervenția asigurându-se cu șase mașini de stingere și două cisterne. Totodată, șase salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

„Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor.În tot acest timp, se menține o legătură permanentă cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, anunșă IGSU.

Având în vedere temperaturile ridicate și condițiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.